Problematica educatiei copiilor rromi constituie una din provocarile cu care se confrunta mediile social economice si culturale sau civice din Romania. Ea face parte dintr-o problematica mai larga- cea a copiilor aflati in situatii de excluziune, de marginalizare din diferite motive- necesitand abordari nuantate in functie de mai multi parametri specifici: mediu de rezidenta, apartenenta la un grup minoritar etnic, apartenenta la o grupare sociala cu un status economic minimal etc. Grupurile marginale sunt de regula compuse din saraci, someri, minoritati etnice puternic discriminate, delincventi, handicapati sau persoane inadaptate.
Politica aberanta de egalizare -sau mai bine spus de standardizare- a indivizilor promovate de regimurile comuniste in Europa de Est a avut ca efect si evitarea marginalizarii sociale, iar concluzia care se impune este ca inainte de 1989, datorita politicii de diminuare a diferentelor sociale si de ,, inregimentare ” a intregii populatii in sistem,nu au existat procese evidente de marginalizare a etnicilor rromi de catre institutiile publice, chiar daca existau prejudecati, stereotipii si atitudini discriminatorii in randul populatiei ne-rrome. Dupa 1989 insa , schimbarile sociale rapide si intensive care au ridicat probleme serioase si neprevazute in cursul procesului de institutionalizare si consolidare democratica in societate, dar si tranzitia catre o economie de piata, au generat un proces de polarizare sociala si de marginalizare. Cauzele care au declansat si au intretinut acest proces de marginalizare se constituie intr-un complex de factori pe care voi incerca sa-i prezint ca fiind generatori de marginalizare si manifestare in cazul copiilor rromi.