Shadow

Transilvania Reporter – Pe urmele poveştilor nespuse

 

 

 

 

Institutul de Istorie Orală, din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB, în parteneriat cu Universitatea din Islanda invită clujenii la expoziţia de fotografie „Destine (ne)obişnuite. La vorbă cu romii din România” organizată în cadrul proiectului „Povestea nespusă. O istorie orală a romilor din România”. Expoziţia redă personaje ale lumii extrem de „colorate” în care romii îşi duc existenţa, fiind doar „interfaţa” celor 420 de interviuri realizate până în momentul de faţă în cadrul proiectului. 420 de poveşti de viaţă, mii de ore de muncă şi un entuziasm ieşit din comun. Cam aşa ar putea fi sintetizată munca cercetătorilor până în prezent.
Ce anume i-a determinat să pornească în această călătorie şi de ce au ales să se axeze pe comunităţile de romi? „Ideea ne-a venit în urmă cu ceva timp. Institutul de Istorie Orală asta face, adună poveştile celor care nu au fost până acum ascultaţi sau auziţi. Este o diferenţă între cele două concepte. Romii din România nu au fost nici auziţi, nici ascultaţi. Despre romi se vorbeşte destul de mult, dar într-un mod peiorativ. Există câteva excepţii, dar care nu fac altceva decât să confirme situaţia aceasta generală a felului în care sunt percepuţi. După ce am făcut proiectul şi am început să facem interviuri, ne-am dat seama că am fi putut face acest lucru de foarte mult timp pentru că avem de-a face cu nişte comunităţi care nu au o istorie scrisă. Am aplicat pentru acest proiect, nu ne-am gândit că aveam vreo şansă de câştig pentru că au fost înscrise peste 200 de proiecte în competiţie, dintre care au fost finanţate cinci prin fonduri norvegiene” explică Lavinia Costea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *