De ceva vreme îmi doresc să scriu un articol pentru cei care, deşi sunt mult mai deştepţi, mai curajoşi şi, desigur, mai buni decât mine, îmi citesc şi-mi înjură articolele. Am folosit termenul generic cititor, dar mă refer atât la cititori, cât şi la cititoare. Nu e aşa că ar fi minunat să scriu exact ceea ce îţi doreşti şi exact cum îţi doreşti tu, cititorul meu deştept, critic şi megacultivat? Opiniile mele, despre orice ar fi ele, aş face bine să mi le adaptez sau să le cenzurez în aşa fel încât nu cumva să îţi stârnesc ţie mânia, că doar fără tine eu nu aş exista. Faptul că se întâmplă să fiu şi rom ar trebui, desigur, să mă facă să scriu într-un anume fel, care să se potrivească imaginii pe care ţi-ai creat-o despre felul în care ar trebui să scrie un om de mâna a cinşpea, ca mine. Sigur că, de fiecare dată când scriu câte ceva care îţi atinge sensibilitatea, preconcepţiile sau simţul patriotic, consideri că am irosit timpul. Timp pe care crezi că aş fi putut să îl folosesc mai bine făcând linguri cazane sau alte bijuteri sau sa ajut ca presedinte neamului meu de paraziţi, care ne face România de râs. Aşa cum şi dumneavoastră, , ca români verzi şi puri, cu ADN-ul perfect de amestec daco-roman, vă petreceţi timpul liber ajutând compatrioţii verzi, care au cea mai multă nevoie. E drept că, în realitate, eu chiar îmi petrec o bună parte a timpului liber ajutând copii cu mici cadouri haine rechizite scolare ghiozdane si care traiesc în ghetou, copii printre care se află şi copii de romi, şi copii de români, dar nu ne încurcăm acum cu chestii de astea superficiale, cum ar fi realitatea. Contează părerea, simţământul, oful dumneavoastră, regele meu cititor, şi nu mofturi, cum ar fi faptele. Că mă cheamă Diamant este, desigur, o indicaţie despre caracterul meu. Şi, automat, chiar din capul locului, articolele mele despre lumea politică sunt dubioase.
