Day: October 21, 2017

România, nevoită să eficientizeze acordarea de fonduri europene pentru romi

România, nevoită să eficientizeze acordarea de fonduri europene pentru romi

Actualitate
    teodoroviciMinistrul român a declarat după întrevederea avută la Bruxelles cu înaltul oficial european că a discutat cu acesta despre modul în care această parte a noului program operaţional privind capitalul uman poate fi eficientizată. Practic, a afirmat Teodorovici în cadrul unui briefing de presă, solicitarea lui Laszlo Andor a fost de a întări câteva prevederi din AP, aflat în prezent în faza de finalizare a draftului oficial, 'în sensul că România este clar angajată pe această cale de a soluţiona cât mai repede acest aspect'. Pe de altă parte, a spus ministrul, un subiect l-a reprezentat şi schimbarea sistemului de implementare 'în sensul că vor fi cât mai puţine structuri, vor fi cele care vor avea experienţă, plecând de la ONG-uri, nu de la ideea că statul trebu

Curse ilegale inedite în Constanţa: „Fac întreceri pe bani şi femei“

Actualitate
      Deşi circulaţia căruţelor este interzisă pe drumurile publice în oraşe, prin lege, căruţaşii nu par să fie prea deranjaţi de acest fapt. Drept urmare, nu numai că umblă nestingheriţi prin localităţi, ci organizează adevărate curse pentru o sticlă de băutură sau pentru o viitoare nevastă. În judeţul Constanţa, au loc frecvent curse ilegale de căruţe. Zeci de căruţaşi se întâlnesc într-un punct şi încep să-şi bată caii fără milă în lupta pentru „supremaţie”. Cei care fac astfel de întreceri sunt, de regulă, persoane de etnie romă, care se modernizează de la an la an, spun poliţiştii: au telefoane mobile şi se aşează în puncte fixe, unii stau la pândă şi dacă observă vreo maşină de Poliţie imediat iau măsuri, îi sună pe conaţionali şi se împrăştie în doar câte
Grecia, CONDAMNATĂ la CEDO din cauza romilor

Grecia, CONDAMNATĂ la CEDO din cauza romilor

Actualitate
      Grecia a fost condamnată joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru crearea unei şcoli destinate copiilor romi, o măsură pe care instanţa a calificat-o drept "segregare etnică", relatează AFP. Judecătorii CEDO au catalogat drept discriminatorie măsura de înfiinţare a unei şcoli pentru romi în orăşelul grec Sofades. Autorităţile elene trebuie să achite daune morale de câte 1.000 de euro celor opt familii care au sesizat instanţa pentru drepturile omului, scrie realitatea