Doar doi din 10 români ar accepta să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie, arată un sondaj de opinie realizat la comanda Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” privind percepția Holocaustului din România și o relații interetnice.Potrivit sondajului, relația românilor cu persoane de diferite etnii a fost măsurată folosind scara Bogardus, unde 1 este cea mai apropiată relație acceptată cu o minoritate (“membru de familie”), și 7 cea mai îndepărtată (“nu ar trebui să vină în România „). Potrivit rezultatelor, arată sursa citată, “se observă că cea mai mare toleranță se înregistrează față de evreii (3,8) și maghiarii (4,1) și una semnificativ mai scăzută față de romi (4,8) sau arabii (5,0)“. Aceste diferențe, menționează realizatorii sondajului, se modifică în funcție de mediul de rezidență al respondenților. “Astfel, arabii sunt mai puțin toleranți în mediul rural (5,1), romii mai puțin tolerați în mediul urban, iar evreii și maghiarii au obținut egalitatea între toleranța în mediul urban și rural”, precizează comunicatul. Distanța socială mai mică în raport cu evreii rezultă din faptul că aceștia sunt acceptați în familie (15%), în grupul de prieteni (16%) sau ca vecini (16%), mai mult decât alte minorități. Nivelul distanței sociale arată o scădere a toleranței față de arabi (51% față de 46% în sondajele din 2015) și maghiari (29% față de 26% în 2015). În cazul romilor se observă o creștere a toleranței: 39% dintre respondenți consideră că aceștia nu ar trebui să vină în România sau doar să viziteze România, față de 41% în 2015. În cazul evreilor procentul rămâne același ca în 2015, 22%. De asemenea, se observă că în București gradul de acceptare față de evrei și maghiari este cel mai scăzut, raportat la media națională.