Shadow

Obiceiurile aparent barbare ale nunţilor ţiganilor căldărari. De ce se laudă mirele cu cearşaful pătat cu sânge de mireasă….

 

 

 

 

 

Pentru mulţi, lăudarea aşternutului pătat cu sânge ar putea părea de domeniul fantasticului. Pentru etnicii care vor însă să respecte obiceiurile ţigăneşti este un gest care ţine de normalitate.
În apropierea municipiului Iaşi există două mari comunităţi de romi în sânul cărora căsătoriile premature şi alianţele între familii sunt la ordinea zilei. Potrivit tradiţiei ţigăneşti, este o ruşine ca un membru al comunităţii să se căsătorească cu o persoană care nu este de aceeaşi etnie. Cele mai multe căsătorii se negociază între părinţi, care pun la bătaie şi diferite sume, în funcţie de avere şi de statutul din comunitate. „De cele mai multe ori, banii sau bunurile ajung în posesia celor care se logodesc“, spune un reprezentant al etniei rome. O altă tradiţie ţigănească spune că un cuplu se poate forma şi după ce fata este furată de către un pretendent. La propriu. De exemplu, atunci când fetele din Lunca Cetăţuii termină clasele primare, ele merg la gimnaziu la o altă şcoală situată la câteva sute de metri de casele lor. Au fost situaţii, bazate pe tradiţia ţigănească, în care minorele cele mai frumoase au fost furate de băieţii din comunitate. După ce se întâmplă acest lucru, obiceiul spune că urmează o adevărată răfuială între familii. Ca într-un joc de teatru, totul se termină cu o negociere între cele două familii, care, dacă se înţeleg, binecuvântează ulterior comuniunea dintre cei doi logodnici. Legea din România spune că persoanele sub 16 ani nu se pot căsători. În astfel de situaţii, ţiganii organizează o logodnă după datina proprie, care însă în comunitate este echivalentă cu o căsătorie. Totul se întâmplă la limita legii. Teoretic, infracţiunile care se comit atunci când doi adolescenţi ajung logodnici şi întreţin relaţii sexuale pot fi de act sexual cu un minor sau chiar de viol, cum s-a întâmplat în cazul relatat. Pentru ca anchetatorii să intervină, e nevoie în prealabil de o plângere.
Exemplul unei nunţi la 12 ani Un caz în care autorităţeile au intervenit este cel al unei fete de 12 ani care a fost măritată fără voie de familia ei, în schimbul unei sume de bani. Cazul s-a sfârşit cu condamnări după ce mirele a întreţinut raporturi sexuale cu mireasa sa minoră. Este, însă, unul dintre puţinele cazuri de acest gen care ajung în vizorul legii. Povestea minorei S.M. a început în toamna anului 2012, atunci când fata era elevă în clasa a V-a la Şcoala din Munteni, judeţul Galaţi. Părinţii ei au fost atunci contactaţi de Cornel şi Portocala Stănescu, doi romi căldărari din Luncea Cetăţuii, comuna Ciurea. Ieşenii de etnie le-au spus prin telefon gălăţenilor că au un băiat de 22 de ani, pe care ar vrea să-l logodească cu fiica lor. Ulterior, cele două familii s-au întâlnit şi au pus la punct detaliile „afacerii“. La începutul lunii noiembrie, adolescenta a venit cu părinţii ei în Lunca Cetăţuii, acolo unde familia Stănescu le-a arătat casa în care vor locui cei doi logodnici, dar şi averea de care dispun. După ce familia din Munteni a examinat locul în care S.M. urma să locuiască, minora a fost lăsată de una singură la familia Stănescu. „Părinţii fetei au anunţat-o pe aceasta că va locui acolo câteva săptămâni, pentru a se obişnui şi a se cunoaşte cu băiatul. Minora nu a vrut acest lucru şi a început să plângă,însă părinţii au hotărât ca aceasta să rămână în localitatea Lunca Cetăţuii“, au precizat procurorii. (va urma).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *