Shadow

Toamnă roditoare: Bunătăţi, muzică ţigănească, folclor şi Mihai Mărgineanu, la Sărbătoarea Recoltei din Cetate

Ajuns la ediţia a doua, evenimentul va cuprinde şi un târg al meşterilor populari bihoreni, precum şi multă muzică, între invitaţi numărându-se nume cunoscute: Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, lăutarul Caliu din Clejani şi trupa lui, dar şi Mihai Mărgineanu.Pe lângă recitalurile ansamblurilor locale, vizitatorilor le sunt pregătite şi concerte speciale. Vineri, de la ora 21, în faţa orădenilor va cânta Taraf de Caliu, formaţia înfiinţată de violonistul Gheorghe “Caliu” Anghel din Clejani, considerat o adevărată legendă a muzicii ţigăneşti. Alături de lăutarii săi, acesta a concertat prin toată lumea, bifând şi o apariţie în filmul “The man who cried” (Omul care a plâns), alături de Johnny Depp. Sub numele “Taraf de Haidouks”, formaţia sa a primit, în 2002, premiul pentru Cel mai bun grup din Europa şi Orientul Mijlociu din partea BBC World Music, trofeul fiind înmânat chiar de celebrul actor de la Hollywood.
Târgul roadelor
Orădenii sunt invitaţi şi în această toamnă să descopere bunătăţile pe care le are de oferit judeţul lor. Ediţia 2017 a Sărbătorii Recoltei se va desfăşura între 22 şi 24 septembrie, în Cetate, în organizarea Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), Asociaţiei Crişana, Consiliului Judeţean Bihor şi Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale (CJPCT) Bihor. “Ne propunem să promovăm produsele tradiţionale, precum şi cultura şi tradiţiile specifice judeţului nostru”, spune Mihai Jurca, preşedintele APTOR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *