Shadow

Oamenii care ne arată cât de mult greşesc cei care spun că „ţiganii nu muncesc”

 

 

Ilie Fieraru, Dan Şelaru şi Hagi Stoican sunt 3 romi care au muncit din greu pentru a-şi pune afacerile pe picioare
Hagi Stoican are 32 de ani. S-a născut într-o comunitate săracă de romi din satul Ocolna, judeţul Dolj, o localitate aflată în sudul Câmpiei Române. De mic i-a plăcut să înveţe, chiar dacă nu a mers la grădiniţă, iar în clasa I nu ştia o boabă de română.
„În clasa I a trebuit să învăţ limba română în loc de noţiunile de bază”, îşi aminteşte Hagi. A făcut apoi şcoala profesională din comuna Amărăştii de Jos: „La început colegii m-au respins din cauza etniei, mă jigneau. Un profesor i-a auzit şi le-a zis: <Faţă de voi vorbeşte şi mai civilizat, e mai educat şi vine mai îngrijit>”. La finalul celor 4 ani, Hagi a luat şi examenul de Bacalaureat, lucru rar întâlnit printre locuitorii din Ocolna.
Familia sa a lucrat dintotdeauna în agricultură. Tatăl său a fost tractorist, iar el şi fraţii săi se ocupau de cultivarea pepenilor (satul Ocolna se află la numai 11 kilometri de Dăbuleni, zonă faimoasă pentru pepeni). Problema era însă că fiecare dintre membrii familiei avea în arendă câte o bucăţică mică de teren, aşa că nu aveau putere să se impună pe piaţă. Însă cu ajutorul unei finanţări primite din partea guvernului elveţian prin intermediul proiectului Zefir, Hagi, cei 3 fraţi ai săi şi tatăl lor, Costel Stoican, au înfiinţat o cooperativă, iar acum lucrează pământul împreună.
Cooperativa se numeşte „Bostanii lui Stoican”, a luat naştere anul acesta, şi este condusă de Hagi, care este preşedinte şi administrator. Următorul pas este ca noua entitate juridică să cumpere pământ cu acte.
Cooperativa cultivă acum, în total, 7-8 hectare de pământ. În luna aprilie, toată familia se mută la câmp, unde ridică un fel de gospodărie de vară, cu bucătărie, coteţ pentru păsări, câini de pază, corturi şi paturi de dormit. Până iunie stau toţi aici, cu neveste, copii, mătuşi şi alte rude. Femeile taie păsări, gătesc, fac ciorbe, pun masa, spală vasele, dar ajută şi la muncile câmpului. La cules de pepeni merg toţi cei 4 fraţi împreună cu soţiile lor.
Puţin mai la nord de Piatra Olt, aproape de malul Oltului, în comuna Grădinari, Ilie Fieraru şi soţia lui cultivă legume la solar pe 30 de ari.
Ilie are 39 de ani şi a făcut facultate la Bucureşti, specializarea inspector fitosanitar. Când să se angajeze însă, i s-a cerut şpagă pentru un loc de muncă. A fost respins şi a plecat la cules de căpşuni în Spania pentru o lună şi jumătate. S-a întors cu „ceva bănuţi”, s-a angajat şofer la o firmă, iar când şi-a dat seama că „patronul e patron” a decis să îşi facă o afacere proprie. La 30 de ani a renunţat la locul de muncă şi s-a apucat de grădinărit, care era deja practicat la el în familie din generaţie în generaţie.La început nu avea nici maşină, aşa că distribuţia era foarte complicată. Cultiva ardei pe o suprafaţă destul de mică şi ieşea cu sacii în stradă la ocazie. Le dădea tiriştilor care îl luau cu ei 1 leu pe sac. „Puneam o pancartă în faţă la saci şi treceau TIR-uri. Am ajuns la Zalău, şi în Maramureş am ajuns. Dormeam în piaţă, pe pături”, îşi aminteşte Ilie. În 2010 şi-a luat prima maşină, o Dacie break la mâna a doua. Anul următor a cumpărat şi o remorcă, iar în 2013 a reuşit să îşi cumpere o dubă.
Programul Zefir a sprijinit nu doar afaceri în agricultură, ci şi meşteşugari sau meseriaşi. Vasile Căldăraru are 33 de ani şi lucrează ca tinichigiu în Caracal. Alături de tatăl şi de unchiul său, face pâlnii de benzină, stropitori, jgheaburi, pompe de ulei, găleţi de fântână, făraşe, cocoşei din tablă sau pune burlane pe case. După cum spune chiar el, poate să facă orice din tablă. O pâlnie costă 15-20 de lei, o găleată 35-50 de lei, iar o pompă de ulei 80-100 de lei. Într-un an, Vasile ajunge să facă mii de piese dn tablă.
De distribuţie se ocupă tatăl său, Dumitru Căldăraru. El duce piese în pieţe, târguri sau la alte magazine: „Merg la Roşiori, la Craiova. Fac mereu târgurile… Timişoara, Lugoj, Filiaşi”. Familia nu are deocamdată maşină, aşa că Dumitru, om pe la 50 de ani, merge pe tren cu sacii plini cu pâlnii. Iar până la gară îi cară din aproape în aproape: „Iau doi, îi duc 2 metri, mă întorc, iar iau doi”.
Dan Şelaru este unul dintre puţinii angajatori privaţi din comună. Are un gater unde taie buştenii în bârne şi unde lucrează 9 oameni din sat, inclusiv soţia lui, Viorica Şelaru, care se ocupă de contabilitate. Băieţii care muncesc la gater taie şi fasonează lemnul, iar cei care muncesc la munte doboară copaci (firma sa are dreptul să taie 4.000 de metri cubi pe an). Cei de la gater sunt plătiţi cu 1.600 de lei net pe lună plus o masă caldă la prânz, iar cei din munte, unde munca este mult mai grea şi mai riscantă, primesc 2.200 de lei net pe lună şi 3 mese pe zi. Toţi sunt angajaţi cu carte de muncă, lucrează 8 ore pe zi, şi fac parte din comunitatea de rudari din Polovragi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *