În Balcanii romii sunt musulmani, în România şi Rusia – ortodocşi (mai puţin în Dobrogea, unde sunt tot musulmani, moştenire otomană). În Balcani, de altfel, romii vorbesc în general şi turceşte, iar la recensăminte bărbaţii obişnuiesc să se declare turci. În Occident, indiferent de ce limbă vorbesc, sunt catolici sau protestanţi, iar pelerinajul catolic anual de la Saintes-Maries-de-la-Mer, în sudul Franţei, este cel mai cunoscut, colorat şi exotic.
Indiferent însă de religie şi de dialectul vorbit, Dumnezeu este Del, din expresia „Bahto del o Del.” (Noroc sa dea Dumnezeu – n.r.). Del, cu forma oblică Devlesa, coboară direct din sanscrită şi este printre cei mai vechi termeni indo-europeni, corespunzând latinului Deus, sanscritului Deva, grecescului Zeus si lituanianuluiDievas.
Supravieţuirea lui Del/Devlesa e cu atât mai surprinzătoare, şi arată capacitatea de rezistenţă culturală a romilor, cu cât în Iran, pe care l-au traversat vreme de secole şi de unde au împrumutat nenumăraţi termeni, precum bakht = baftă, şi în Iran, aşadar, in urma unei răsturnări ideologice din cea mai adâncă Antichitate, termenul corespondent lui Deus a ajuns să numească… demonii. Sub influenţă iraniană, Div, sau Dev, desemnează elementul râului în toate limbile din Turcia până în Pakistanul de azi. Doar romii l-au păstrat cu sensul de Dumnezeu. Dumnezeul ţiganilor este, astfel, Demonul altora.