Shadow

De la „naţiuni conlocuitoare“ la „poporul muncitor

 

 

 

 

 

Primul stereotip s-a conturat în perioada anilor ’40-’50, cei ai instalării şi consolidării comunismului. Atunci, pe un fond încă marcat de naţionalismul anilor ’30, implementarea principiului marxist al solidarităţii de clasă în locul celei bazate pe etnie a generat resentimente mai ales la adresa evreilor, care erau bine reprezentaţi în structurile de conducere ale Partidului Muncitoresc Român. Nu a mai contat că, în aceeaşi perioadă, numeroşi alţi evrei erau arestaţi doar pentru că erau evrei. Însă, odată cu evoluţia regimului şi cu schimbarea priorităţilor acestuia, solidaritatea etnică românească a ajuns să prevaleze sub Ceauşescu, iar stereotipul principal a luat forma unui „pericol unguresc“ iminent. De altfel, deşi la începuturi regimurile de extracţie marxistă au văzut în naţionalism principalul adversar politic, odată consolidate, au transformat sentimentele naţionale în principalele lor arme politice.
Deportarea germanilor în URSS din 1945 a fost prima experienţă pe care comuniştii români au avut-o legată de minorităţi. Aşa cum a fost cazul şi cu deportarea sîrbilor din Banat, în urma conflictului dintre Tito şi Stalin, în 1951. O dovadă că regimul nu mai respecta „învăţătura marxistă“ atunci cînd imperativele politice cereau altceva. De altfel, perioada de tranziţie către Republica Populară Română (1944-1948) s-a caracterizat printr-o raportare diferenţiată la principalele grupuri etnice, marcată mai mult de experienţa recentă a acestora cu majoritatea şi de interesul politic, şi mai puţin de preceptele ideologice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *