Dupa 20 de ani, o familie de tigani craioveni spala rusinea etniei: AU SALVAT O LEBADA

 

In urma cu 20 de ani isprava unor tigani care au mancat lebede in centrul Vienei facea inconjurul lumii. In 2008 jurnalistii de la The Sun se oripilau dupa ce un grup de imigranti tigani proveniti din estul Europei mancau lebedele Reginei. Este acum randul tiganilor sa se declare bucurosi de fapta brava din randul etniei: Un pui de lebădă a fost salvat de o familie de ţigani craioveni. O familie de romi, care locuieşte în cartierul Catargiu din Craiova, s-a trezit în curte, în urmă cu două săptămâni, cu un pui de lebădă. Membrii familiei au anunţat autorităţile, iar până când pasărea a fost luată a primit toată grija necesară. Ulterior, lebăda, care a primit numele de Floricica, a fost preluată de Protecţia Animalelor Craiova şi îngrijită chiar de inspectorul-şef Marin Catrina şi de nepoţeii acestuia. „Ei (familia de romi n.r.) l-au salvat, iar eu şi nepoţeii mei l-am îngrijit acasă. Familia respectivă a sunat la 112 şi a anunţat că în curtea lor a căzut o lebădă. Au avut mare grijă de ea până am sosit la faţa locului“, povesteşte Marin Catrina, inspector-şef Protecţia Animalelor Craiova, citat de craiovaforum.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.