Un capac de borcan este echivalentul unui loc de casă. Aşa au fost minţiţi romii din Jilava de primarii lor. Acum au case, au stradă betonată, dar fură curent pentru că nimeni nu le-a pus contoare. Se întâmplă în România.
Oriunde în lume, atunci când îţi construieşti o casă, ai un act care să dovedească proprietatea terenului de sub ea. Un testament, o moştenire, un act de vânzare- cumpărare, o împroprietărire de stat, mă rog, o hârtie acolo. Există, însă, un loc pe planeta noastră, unde nişte oameni şi-au ridicat casele având ca unic act un capac de borcan. Dar nu orice fel de capac, ci unul de bulion! Nu este vorba de vreo ţară pierdută în buricul Pământului, ci de una membră a UE. România! Şi nu într-un ţinut uitat de vremuri, ci la câţiva kilometri de Bucureşti.
Ca-n Vestul Sălbatic
În 2004, un candidat la primăria comunei Jilava le-a promis ţiganilor din sat că, în schimbul voturilor, îi va împroprietări cu locuri de casă. ?iganii l-au votat şi primarul ales de mâna romilor a împărţit un teren de zece hectare în 199 de loturi. Fiecare avea în mijloc un ţăruş cu un număr.
Aşa că, în loc de un act, le-a dat ţiganilor câte un capac de borcan cu un număr scris cu carioca. Apoi, ca în Vestul sălbatic, şi-au luat în primire „proprietatea”. Primarul le-a zis: „Construiţi!”. De bună credinţă, oamenii şiau ridicat casele. Numai că, odată mutaţi în ele, au descoperit adevărata bubă. Dacă apă aveau din puţurile săpate în bătătură, la curentul electric nu se puteau branşa decât prin furt. ENEL-ul n-a înţeles că un capac de borcan poate ţine loc de act de proprietate! Iar de atunci până azi, de două-trei ori pe an, cei 500 de ţigani se trezesc cu noaptea- n cap şi mascaţii la uşă, ca să fie debranşaţi de la curentul pe care, de nevoie, îl fură. Un război de gherilă urbană, fără sfârşit, ca în Palestina. Numai că aici „no man’s land”-ul se numeşte: „La Capace”!
Aşa că, în loc de un act, le-a dat ţiganilor câte un capac de borcan cu un număr scris cu carioca. Apoi, ca în Vestul sălbatic, şi-au luat în primire „proprietatea”. Primarul le-a zis: „Construiţi!”. De bună credinţă, oamenii şiau ridicat casele. Numai că, odată mutaţi în ele, au descoperit adevărata bubă. Dacă apă aveau din puţurile săpate în bătătură, la curentul electric nu se puteau branşa decât prin furt. ENEL-ul n-a înţeles că un capac de borcan poate ţine loc de act de proprietate! Iar de atunci până azi, de două-trei ori pe an, cei 500 de ţigani se trezesc cu noaptea- n cap şi mascaţii la uşă, ca să fie debranşaţi de la curentul pe care, de nevoie, îl fură. Un război de gherilă urbană, fără sfârşit, ca în Palestina. Numai că aici „no man’s land”-ul se numeşte: „La Capace”!