Rușinea faptului de a fi țigan este umilitoare, prin forțată a stigmatului identitar, de la ura rasială a Celorlalți, la ura de sine (lajimos te aves rrom) cu care ne autoflagelăm zilnic, care induce cel mai adesea la desolidarizare etnică, abandonarea și uitarea a strămoșilor și istoriei colective, ca singurătate și eșec
“Rușinea este personală (imanentă) și istorică.
Poate exista un leac colectiv, dacă ne solidarizăm în protestul împotrivarasismului, încât “Marea rușine” să transceandă fricile și rușinile noastre individuale, pentru a trăi în Adevăr, liberi și demni, și rromi, și români Nesiguranța și eșecul noastru, al rromilor, sunt alimentate, otrăvitor, de dezamăgire și auto-amăgire, ca exces de sentimente și afecte, care duc, inevitabil, la auto-adorației și egocentrismului maladiv, ca pierdere a contactului și dialogului cu noi înșine
Unde clachează rromii este la rezistența, la frustrare, se dau bătuți ușor, de aceea au o cunoaștere/gândire slabă, elite slab calificate, care nu depășesc imitația valorilor și amatorismul.La rromi e invers, prostul angajează doar pe cei mai proști ca el, ca slugi, ca să se simtă jupân (Boss, Șef, Boier), de aceea îi urăște și alungă pe deștepți.