Intervenţie cufocuri de armă a poliţiştilor pentru a despărţi două familii de romi. O persoană este rănită grav. Cele trei victime ale conflictului au fost transportate la Spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit ISU Prahova, victima care iniţial a fost în stop caridiorespirator a fost stabilizată. Conflictul, soldat cu rănirea a trei bărbaţi, dintre care unul în stare critică, a izbucnit în localitatea prahoveană Plopeni Sat. Surse apropiate de anchetă susţin că două familii de romi au pornit un scandal urmat de o încăierare în timpul căreia s-ar fi folosit arme albe. Potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 67 de ani, ar fi fost lovită cu un topor în cap, fiind în stop cardirespirator. Victima a fost preluată de medici care au început manevrele de resuscitare. Alte două victime, doi bărbaţi, unul în vârstă de 39 de ani, respectiv 20 de ani s-au ales cu răni mai puţin grave, o fractură la picior şi un traumatism cranian. Aceştia au fost preluaţi de Ambulanţe şi transportaţi la spital. Pentru calmarea scandalului, poliţiştii care au intervenit la faţa locului au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, astfel că au tras focuri de armă în plan vertical.