N-am văzut pe nimeni care să ţopăie de fericire când iese din puşcărie. Nu pentru că ar fi prins drag de gratii, dar, după o vreme de captivitate, nu mai ştii să fii liber. Eşti un canar care sforăie în colivie, deşi are uşiţa deschisă. Doare ca o colică, iar capilarele sunt forţate să primească viaţă din nou, taman când renunţaseră să mai spere.In viata asta a mea, am invatat foarte multe de la tradatori. Există oameni care terorizează şi oameni care se lasă terorizaţi, iar aceste categorii trăiesc într-un fel de simbioză ciudată şi fatală. Dacă îţi pune cineva cătuşe şi te duce la Jilava, ai vrea să te spânzuri cu nojiţele de la opinci, dedicându-i acest gest lui Crişan, evident. Te încăpăţânezi să susţii că e opţiunea ta şi nimeni nu are dreptul să intervină. Nu pot, aşadar, să trag de voi şi să vă dau cu capul de tocul uşii părinteşti, fiindcă argumentele mele miros a exil şi-a greşeală. Pe măsură ce se stivuiesc anii, părinţii se-ncarcă de boli, iar tu de o reflexă vinovăţie, de care vrei să scapi cu orice preţ. Şi ca să scapi, fugi de ei, pentru că suferinţa lor e barometrul neimplicării tale.“Să nu se amestece în viaţa noastră!”, Să ne lase dracului în pace, să ne distrugem viaţa în mod democratic ei şi-au mâncat mălaiul, acum sunt datori să ne lase să ne rupem gâturile în linişte… Asta ne ajută să ne mângâiem greşelile pe cap şi să le promitem că le vom îndrepta cocoaşa, pentru că am tras linie şi am priceput ce-a mers prost. Oh, ce surpriză! Apropo, cine eşti?