Shadow

Day: March 12, 2018

Între trecut şi viitor: legende care au marcat imaginea rromilor

Între trecut şi viitor: legende care au marcat imaginea rromilor

Actualitate
  La nivel mondial, există aproximativ 12 milioane de oameni care aparţin etniei rrome. Dintre aceştia, majoritatea (cam 10 milioane), trăiesc în Europa. Deşi în unele ţări rromi alcătuiesc cele mai mari comunităţi minoritare, pentru o foarte lungă perioadă de timp, originile lor au fost necunoscute. În lumea întreagă, rromii sunt numiţi în funcţie de unele trăsături ce le-au fost tribuite de popoarele cu care au intrat în contact. De exemplu, belgienii şi olandezii, i-au considerat „lipsiţi de sentimentul religios”, motiv pentru care le-au dat numele de „heiden”. În alte zone, în schimb, numele le-a fost dat în funcţie de culoarea pielii. Aşa se face că uneori, rromii sunt numiţi „kalo/kalii”, aducă negru/negrii. În Serbia, mai exact, îi întâlnim cu numele de „karavalahi” (valahi...
Minunea de la Iazu, satul în care ţiganii îşi trimit copiii să descopere Universul

Minunea de la Iazu, satul în care ţiganii îşi trimit copiii să descopere Universul

Actualitate
  Într-o comunitate de romi din judeţul Dâmboviţa, numărul copiilor care vin la grădiniţă creşte de la an la an, iar abandonul şcolar a fost redus aproape la zero. Este o poveste fascinantă despre ambiţie şi speranţă, în care o mână de oameni săraci se străduiesc să spargă toate prejudecăţile construite pe seama lor. Suntem pe 14 septembrie 2015 şi o dimineaţă blândă se întinde peste jumătatea de nord a Câmpiei Române. Toamna pare încă departe. E prima zi de şcoală şi pe marginea şoselelor sunt grupuri de copii care înaintează grăbiţi, însufleţind satele răzleţite pe câmpuri. La Iazu, o aşezare de peste 3.000 de locuitori, cu toţii de etnie romă, zorile s-au ivit într-o hărmălaie generală. Oamenii s-au strigat mai întâi peste garduri, îndemnându-se unii pe alţii, apoi au năvălit...
De ce a fost condamnat mareşalul Ion Antonescu

De ce a fost condamnat mareşalul Ion Antonescu

istorie
  După ce a fost arestat pe 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost predat sovieticilor, fiind supus timp de doi ani la interogatorii foarte dure. Fostul conducător al statului român, în perioada 4 septembrie 1940-23 august 1944, a fost adus înapoi în România în 1946, pentru a fi judecat. În acel moment, Antonescu era considerat criminal de război, fiind judecat printre altele pentru trădare de patrie, culpa principală imputată mareşalului fiind alianţa cu Germania nazistă. Antonescu şi colaboratorii săi au fost duşi în faţa Tribunalului Poporului, o instanţă ad-hoc, formată din oameni fără o pregătire juridică necesară unui asemenea proces. Preşedintele Al. Voitin Voitinovici avea doar 28 de ani şi o oarecare relaţie cu liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu. Acuzatori publ...