“Perceptia ca romii sunt anti-Revolutie s-a construit treptat, din decembrie, din imprejurari diferite (spre exemplu, directorul TVR a zis “au venit tiganii”). Din februarie deja, in ’90, era ideea ca cei care vin si sustin atacul impotriva Palatului Victoriei sunt tigani. De unde aveau ei aceasta instalare treptata a zvonului, a rumorii ca romii sunt cei care ataca establishmentul?
In cazul din 13 – 15 iunie, nu as aplica termenul de “pogrom”. As cauta alte concepte. In cazul celor 20-30 de incidente care au avut loc in diferite localitati din tara, in care au fost tintite grupuri sau colectivitati de romi, era pe cale sa apara o forma de pogrom anti-rom, diferit de pogromul anti-evreiesc.
In Kogalniceanu si in cateva localitati, romii au fost tintiti in aceste mici revolte satesti pentru ca au fost asociati cu regimul comunist. In Kogalniceanu, de pilda, exista populatie de romani, aromani, nemti s.a.m.d. Dupa Razboi, aromanii (care fusesera prezenti in miscarea de dreapta din anii ’30-’40) au fost deportati. La fel ca si nemtii, care s-a zis ca au pactizat cu dusmanul. Si in casele lor, care erau case bune, au fost instalati oameni saraci, printre care si romi: ca saraci, nu ca romi. Familia de tigani statea in corpul principal al casei, iar daca mai ramasese un batran care nu a fost deportat, a stat in bucatarie. Asta a durat cativa ani de zile, pana cand oamenii au revenit din deportare. Va dati seama ca in anii aceia s-a acumulat o emotie si in sufletul omului si al vecinilor.
La fel s-a intamplat si in localitatile din Ardeal, in zona ungurimii de care spuneam, in care gospodarii au fost reprimati si in locul lor au venit, prin colonizare, olteni, tigani, tigani olteni. Asta a insemnat marea mutare facuta de comunism. A ramas in memoria colectiva aceasta asociere ca unele familii de romi au fost privilegiate de regimul comunist. Mergeti in cateva zone din Bucuresti si o sa vedeti ca in case boieresti sau negustoresti se afla familii de oameni saraci, printre care tigani, pentru ca au primit casele nationalizate. Si atunci este o reactie nu impotriva tiganilor, ci impotriva comunismului. Trebuie sa fim atenti sa nu punem foarte usor eticheta “etnic”.
O parte dintre intelectualii romani au incercat sa se salveze spunand ca sunt anti-comunisti. E ca si cum toata intelectuatea ar fi fost anti-comunista. A fost un interes al unei anumite categorii de intelectuali de a confisca, de a interpreta totul ca si cum intelectualii au devenit emblema unei intregi categorii sociale. Cum, la polul opus, cei cativa tigani bisnitari au devenit simbolul unei intregi categorii, sau tiganii comunisti au devenit simbolul tuturor tiganilor. Cred ca trebuie sa evitam omogenizarile. Lumea e diversa… Intelectualii si romii si maghiarii si romanii sunt inventii, ca si categorii.
Am folosit propagandistic faptul ca ar fi existat “conflincte interetnice cu motivatie rasiale”. In mod deliberat, ca sa inflamez, ca sa atrag atentia, ca sa pot sa dramatizez un pic situatia.
Urmarind cazurile, conflictele din Kogalniceanu, Hadareni, adevarul justitiei a fost stabilit, deci pana la Strasbourg. Care nu este insa adevarul perceput de actorul x sau y din conflictul respectiv. Daca mergi in Hadareni sau in Bolintin, toti au sentimentul unei nedreptati profunde care s-a facut prin administrarea justitiei. Si in care beneficiari sunt romii si victime sunt cei care au dat foc si au omorat”.