Zilele trecute, Muzeul de Arta Cluj–Napoca a vernisat o expoziţie cu tema „Imagini ale ţiganilor în colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca“. Chiar dacă ideea de a prezenta imaginea minorităţii romilor în arta românească este de salutat, modul în care Muzeul a ales să prezinte acest eveniment îmi arată cât de adânc sunt înrădăcinate anumite stereotipii şi prejudecăţi în mentalul colectiv. Pentru a justifica această afirmaţie, vă propun să analizăm împreună prezentarea evenimentului făcută pe pagina oficială de Facebook: „(…) Stabilită în spaţiul Bazinului Carpatic încă din veacul al XIV-lea, statutul populaţiei de etnie romă a constituit pentru multă vreme un subiect extrem de controversat. Pe de o parte, comunitatea romă a însumat rămăşiţele ultimelor vestigii ale statutului de sclavie în spaţiul european, pe de alta, ei au fost priviţi sub aspectul lor pitoresc, plin de sensibilitate, simbolizând libertatea.“
Prima atestare a romilor în spaţiul românesc este în secolul XIV şi nimic din statutul lor nu este supus „controversei“: erau robi (sclavi – cum zic cei de la Muzeu) şi nimeni şi nimic nu îi putea salva de aceasta realitate. Ca şi în alte state medievale, şi statele române au purces la înrobirea „necreştinilor“ (atinganoii desemnau, în fapt, un grup de eretici şi nicidecum o minoritate etnică), primele atestări documentare a romilor în spaţiul romanesc fiind nişte tranzacţii cu romi între diverşi voievozi şi câteva celebre mânăstiri. În spaţiul românesc, „aspectul lor pitoresc, plin de sensibilitate, simbolizând libertatea“ nu a existat, ţiganii fiind etalonul celei mai joase categorii sociale. „Libertatea“ pe care aceştia o aveau este perfect redată de prevederile Codul Penal din Muntenia anului 1818, care spunea că „Toţi ţiganii sunt născuţi robi“ şi că „Ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului“.