Sat relativ izolat, la vreo 50 de kilometri de Bacău. Vreo 1.000 de oameni, gospodari şi muncitori, locuiesc într-un sat uitat de Dumnezeu unde singura instituţie publică este reprezentată de şcoală. Parte din copiii care au învăţat acolo sunt acum studenţi la Bucureşti şi mai toţi părinţii, indiferent cât de săraci sunt, îşi trimit copiii la şcoală. Şcoala din sat este o structură a unei alte şcoli si este mono-etnică. Acest lucru a condus la realitatea ca şcoala din „ţigănie“ să fie mult mai sărăcăcioasă decât structurile similare din celelalte sate ale comunei, lucru care este evident după ce le vizitezi. Clase mici si supra-populate, acoperiş ce are nevoie de reparaţii serioase şi o toaletă de tip hazna care arată oribil. Fundaţia noastră, în urma dialogului cu părinţii şi cu reprezentanţii şcolii, decide să contribuie financiar pentru construcţia unor grupuri sanitare noi. Şcoala îşi exprimă disponibilitatea de a contribui financiar, părintii fac colectă comunitară şi adună vreo 3.000 de lei şi îşi exprimă disponibilitatea de a munci voluntar, autoritatea locală fiind responsabilă, în principal, cu întocmirea documentaţiei tehnice necesare unei astfel de investiţii. După 8 luni de zile, în care autoritatea locală nu a făcut nimic din ceea ce a spus că va face, suntem nevoiţi să preluăm noi şi acest aspect. Trimitem arhitecţi din Bucureşti care fac măsurătorile necesare şi încep să facă documentaţia ce trebuia avizată de Primărie. Luptele politice dintre primar si viceprimar (actualul viceprimar este fostul primar si actualul primar este fostul viceprimar) ne aruncă în situaţii dintre cele mai ridicole: pentru o verificare a unor măsurători trebuia să călătorim 500 km dus-întors pentru că nimeni din primărie nu era dispus să ajute, dosarul de avizare este „aruncat“ de funcţionarul de la urbanism pentru că nu avea „avizul primăriei“ şi lucrarea este blocată de consiliul local. După 14 luni de încercări, suntem obligaţi să ne retragem. Acum 5 săptămâni a izbucnit, în şcoala respectivă, o epidemie de hepatită: mai mulţi copii au vomitat sânge în timpul orelor de curs. Sesizaţi de spitalul unde copiii au fost internaţi, cei de la Direcţia de Sănătate Publică au venit la faţa locului şi au stabilit că sursa epidemiei este toaleta din curte. Decid închiderea imediată a şcolii şi interzicerea oricărei activităţi cu copiii. Şcoala este obligată să transfere copiii la centru şi să încropească săli de clasă şi materiale didactice necesare, lucru care nu este bine primit de părinţi. Teama de a nu fi discriminaţi (există precedente), nevoia de a aloca mai mult timp pentru a-i duce şi aduce de la şcoală, costurile mai mari etc. fac ca numai în două săptămâni peste 50% din copii să nu mai fie prezenţi la orele de curs.