Day: March 28, 2018

Ţigani români, în centrul unui nou scandal: riscă expulzarea din Germania – ‘Comportament scandalos’

Ţigani români, în centrul unui nou scandal: riscă expulzarea din Germania – ‘Comportament scandalos’

Diaspora
    O organizaţie care susţine drepturile persoanelor de origine sinti şi roma din Frankfurt i-a acuzat pe oficialii oraşului german de comportament ''scandalos'' ca urmare a ştampilării paşapoartelor unor migranţi romi, relatează website-ul The Local. Asociaţia de sprijin pentru romi (Förderverein Roma) a indicat, într-un comunicat de presă, că biroul de ordine publică din Frankfurt a acţionat într-o manieră ''inumană'' şi ''ilegală'' când a ştampilat paşapoartele a două femei rome originare din România cu menţiunea ''prinse cerşind în mod agresiv''. Potrivit organizaţiei, ştampila anulează paşapoartele, care sunt proprietatea statului român. Cele două femei sunt originare din oraşul Gheorghieni, unde au avut de suferit din cauza sărăciei şi a persecuţiilor, afirmă organi
Povestea cartierului Ferentari, „sperietoarea Bucureştiului“: cum zic autorităţile că-l vor „asana“

Povestea cartierului Ferentari, „sperietoarea Bucureştiului“: cum zic autorităţile că-l vor „asana“

istorie
    Cel mai sărac şi mai problematic cartier al Bucureştiului, Ferentari, are o istorie mai veche de un secol şi jumătate, originile sale fiind legate de dezrobirea ţiganilor din 1856. Locul în care, odinioară, se ascundeau tâlharii Bucureştiului nu şi-a schimbat reputaţia. De aceea, municipalitatea vrea să bage cel mai rău famat cartier al Capitalei într-un program de regenerare urbană. Primăria Capitalei va realiza mai întâi un „diagnostic urban“ pentru zona Ferentari, pe baza căruia va fi lansat apoi proiectul de regenerare a cartierului. Prima menţiune a ţiganilor din Bucureşti a apărut în 1572, când „Oprea şi Stan, feciorii Orzii ţiganul, au vândut loc de casă grecului Cuciuc“. Deşi erau robi, cei doi aveau drept de proprietate şi de liberă folosinţă a proprietăţii. În
Doi romi au devenit faimoşi după ce au cântat în metroul din Paris mai multe melodii celebre din România

Doi romi au devenit faimoşi după ce au cântat în metroul din Paris mai multe melodii celebre din România

Diaspora
• Oamenilor din jur nu le-a venit să creadă când i-au auzit pe cei doi soţi. Doi romi au cântat în metroul de la Paris melodii celebre ale unor trupe de hip-hop româneşti, printre care B.U.G. Mafia sau La Familia. Pasagerii au zâmbit, semn că le-a plăcut prestaţia celor doi romi. Clipul video a devenit viral, fiind accesat pe YouTube de sute de mii de ori, Reacţiile celor care au văzut clipul pe YouTube au fost atât pozitive, cât şi negative. „Banii se fac muncind, nu cântând prin metrouri”, a reacţionat cineva. „Omul îşi câştigă pâinea cum poate, aşa că nu mai vorbiţi voi de ei că nu sunt toţi la fel. Lăsaţi măreţia asta în străinătate că în ţară sunteţi toţi la fel”, a scris altcineva. Marius şi Georgiana au devenit virali după ce au cântat la metroul din Paris. „Soţia mea nu a vru