Cel mai sărac şi mai problematic cartier al Bucureştiului, Ferentari, are o istorie mai veche de un secol şi jumătate, originile sale fiind legate de dezrobirea ţiganilor din 1856. Locul în care, odinioară, se ascundeau tâlharii Bucureştiului nu şi-a schimbat reputaţia. De aceea, municipalitatea vrea să bage cel mai rău famat cartier al Capitalei într-un program de regenerare urbană. Primăria Capitalei va realiza mai întâi un „diagnostic urban“ pentru zona Ferentari, pe baza căruia va fi lansat apoi proiectul de regenerare a cartierului. Prima menţiune a ţiganilor din Bucureşti a apărut în 1572, când „Oprea şi Stan, feciorii Orzii ţiganul, au vândut loc de casă grecului Cuciuc“. Deşi erau robi, cei doi aveau drept de proprietate şi de liberă folosinţă a proprietăţii. În 1727, este menţionat primul ţigan liber: Dumitraşco. El avea “trei case, două pivniţe cu vinuri, bani împrumutaţi altora, unelte de căldărar (era vătaf de căldărari) şi haine”. După dezrobirea lor, în 1856, ţiganii au părăsit moşiile şi au început să se adune în comunităţi compacte, la periferia localităţilor mai mari. În timp, acestora li s-au alăturat şi şatrele de nomazi. Aşa a apărut şi comunitatea din Ferentari. Conform menţiunilor istorice, etnia din sudul Capitalei se întindea, la începutul secolului XX, din actualul bulevard Pieptănari, care derivă din meseria de ”pieptănar”, adică făuritor de piepteni – menţionată în “Istoria Bucureştilor” a lui Constantin C. Giurăscu – până în actuala Prelungire a Ferentarilor.