În celebra lucrare a poetului persan Firdusi, „Cartea regilor”, finalizată în 1011, întâlnim, printre altele, o poveste ce aminteşte foarte bine de rromi, relatare care ar putea explica unele dintre ideile preconcepute întâlnite în rândul multor populaţii.
Povestea spune că din dorinţa de a-şi face poporul fericit, regele Barhrâm Gur îşi întreabă supuşii ce şi-ar dori, iar aceştia explică faptul că săracii sunt nemulţumiţi. Ei se plâng că, spre deosebire de cei bogaţi, nu au posibilitatea de a bea vin în sunetul muzicii. Aşa se face că Barhrâm Gur trimite vorbă către regele Indiei, socrul său, să îl roage să îi dea 10.000 cântăreţi. De îndată ce sosesc, cântăreţii primesc câte un bou, un măgar şi grâu pe care să îl cultive cu scopul de deveni agricultori. În schimb, aceştia trebuiau să cânte gratuit pentru cei săraci. Legenda spune că de îndată ce s-au văzut cu aceste daruri, cântăreţii s-au comportat precum greierele lui Topârceanu: au mâncat boii şi grâul, iar la finele anului s-au întors la rege pentru a-i cere ajutor. Văzând toate acestea, conducătorul nu s-a lăsat înduplecat şi i-a alungat, lăsându-le măgarii pentru a putea călători. În carte se mai spune că de atunci, aceşti cântăreţ cutreieră lumea căutând un mod de viaţă: „însoţitori de culcuş ai câinilor şi lupilor şi mereu pe drumuri pentru a fura zi şi noapte”.
Istoricul Jean-Pierre Liegelois susţine că aceasta, alături de alte poveşti, ar putea constitui una dintre mărturiile care atestă originea rromilor.
Cu timpul, pe baza analizei lingvistice s-a demonstrat că limba rromilor se asemănă foarte mult cu cea vorbită pe continentul indian. Totuşi, legenda apărută în „Cartea regilor” îi prezintă pe rromi ca pe o populaţie nu numai risipitoare şi lipsită de raţiune, ci şi ca pe nişte oameni blestemaţi care, incapabili fiind să îşi poarte de grijă, ajung să străbată lumea fără un scop.