Creştem cu “ei”, “ceilalţi”, alături, dar în mare masură îi ignorăm. Sau ne ferim de ei. Asta atunci când nu suntem prea ocupaţi să-i acuzăm de orice avem pe suflet în momentul respectiv. Nici noi nu mai ştim sigur de ce. Dar ad-hoc, motive se găsesc, doar sunt ţinta uşoară; sunt diferiţi, ne par inferiori. Prea puţini îşi fac vreodată timp să se educe singuri, cum curriculumul şcolar nu conţine vreo menţiune la adresa Romilor. Nu putem să acceptăm că noi suntem cei care discriminează, când noi suntem, de fapt, ăia oropsiţi, până la urmă toată lumea ştie că ţiganii sunt săraci, murdari, fură şi fac României o imagine proastă afară. Din cauza lor, noi, albii, curaţii, cinstiţii suntem dinscriminaţi în Marea Britanie, Italia, Spania, Franţa, s.a., când noi nu facem decât să le trimitem olimpici.
Şi până la urmă, şi de ar fi aşa, tot vina lor e. Sunt săraci pentru că nu muncesc. Chiar dacă au fost sclavi 500 de ani, iar la eliberare li s-a zis să se duca unde văd cu ochii. Chiar dacă nu au fost improprietăriţi niciodată, aşa că nu au un pământ pe care să-l muncească. Fie că vorbim despre Holocaustul Romilor şi al Nomazilor (care de fapt aproape că nu există în memoria colectivă), sau de prejudecăţile şi discriminarea noastră cea de toate zilele, care penetrează societatea Romanească până în cele mai adânci straturi, nu are rost să le plangem de milă, noi ştim asta – ţigaii o duc bine, doar au case cu turnuleţe.
Prea puţini dintre noi, cu vieţile noastre încărcate, îşi fac vreodată timp să-i înţeleagă pe “ceilalţi”. Romii, sunt excluşi din manualele de istorie, deci nu au o istorie, şi nu au o cultură. Trecem cu vederea faptul ca li s-a interzis să-şi poarte hainele, să-şi vorbească limba sau să-şi practice mesteşugurile tradiţionale. Sau că ne-au compus Imnul Naţional[1]. Timp de 500 de ani, de la venirea lor în Principatele Danubiene în secolul al 13-lea şi până în secolul al 19-lea, Romii au fost robi. Această parte din istoria României nu a fost încă introdusă în manualele şcolare. Ei, dar acum, fiind “liberi de contract” după cei 500 de ani de sclavie, pot să plece înapoi în India. Din păcate, ştim cu toţii prea bine că acest gen de atitudini sunt încă printre noi. Discriminarea este sistemică şi în unele cazuri vine chiar din partea instituţiilor statului. Şi tocmai acest lucru constituie moştenirea vie a sclaviei, moştenirea vie a Holocaustului, care deşi invizibile, au efecte profunde până în ziua de astăzi.