Administraţia locală din Focşani a cerut încă de acum un an şi jumătate intrarea în legalitatea a familiilor care locuiesc în cele trei blocuri administrate de municipalitate. Cele peste 100 de familii de romi care locuiesc în blocul social al Primăriei Focşani din cartierul Bahne, au fost notificate de Primăria Focşani că de la 1 martie vor rămâne fără utilităţi din cauza datoriilor uriaşe. “Notificare! Cetăţenii care ocupă abuziv şi fără acordul Primăriei municipiului Focşani imobilul situat în Aleea Căminului nr.12, Bl. G2, sunt înştiinţaţi că începând cu data de 01.03.2018 se va proceda la sistarea furnizării de curent electric şi apă curenta în imobil, deoarece toate contractele de închiriere au încetat de drept începând cu data de 31.10.2017 şi sunt înregistrate debite foarte mari şi neachitate la aceste utilităţi”, se arată în notificarea Primăriei Focşani.De altfel, noua administraţie locală a cerut încă de acum un an şi jumătate intrarea în legalitate a celor care locuiesc în blocurile respective, iar de la bugetul local s-au aprobat sume substanţiale pentru montarea de contori individuali de energie electrică, dar lucrurile nu au evoluat aşa s-a anunţat. Reprezentanţii Asociaţiei Partida Romilor Pro-Europa Sucursala Vrancea spun că vor organiza un miting de protest în faţa Primăriei Municipiul Focşani. “Considerăm că la nivelul municipiului Focsani, judeţul Vrancea, trebuie implementate măsuri coerente, care să răspundă punctual la problemele care se confruntă grupurile vulnerabile cu romi. Astfel, autorităţilor publice locale le solicităm conlucrarea cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale în vederea punerii în aplicare a Planului de măsuri prevăzute în Stategia pentru îmbunătăţirea situaţiei grupurilor vulnerabile de romi din mun. Focsani, judeţul Vrancea 2015-2025, apobată prin Hotarârea Guvernamentală Legea18/2015 cu rezultate notabile şi masurabile printr-un proces de monitorizare şi de evaluare permanent.



