Am publicat zilele trecute un material despre protestul ţiganilor din cartierul Dej Triaj, un articol care a dat naştere unui adevărat război, sute de comentarii, acuze, laude şi ameninţări. Bineînţeles, mi s-au solicitat şi explicaţii, pe care, chiar dacă nu mă simt nevoită să le ofer, le-am expus în textul de mai jos. Dacă sunteţi cu adevărat interesaţi, vă recomand să-l citiţi până la capăt. Dacă citiţi doar primul paragraf, aşa cum mulţi au făcut şi în cazul editorialului de săptămâna trecută, mai bine închideţi pagina, dar vă abţineţi de la comentarii.
Din startul locului vreau să dau asigurări că intenţia acelui articol, unul în care mi-am expus şi impresiile personale, opinia mea faţă de situaţie, nu a fost de acuza o întreagă etnie de nişte fapte, nu am făcut-o şi nu am vrut nicio clipă să generalizez sau să denigrez o întreagă etnie sau comunitate pentru acţiunile şi faptele unui grup restrâns de persoane.
Despre toleranţa şi intoleranţa mea, ca persoană
Mă consider şi sunt considerată o persoană tolerantă. Printre amicii mei se află şi unguri, şi ţigani, poate şi homosexuali, unii dintre ei chiar prieteni buni. Îi accept pe toţi, cu bune şi cu rele, şi consider că fiecare este liber să-şi trăiască viaţa aşa cum crede de cuviinţă. Atâta timp cât nu-mi afectează negativ viaţa mea şi activitatea.
Dejenilor le-a ajuns! S-au săturat de ţigănimea agresivă din oraş
Am primit de-a lungul anilor sute de sesizări din partea celor care locuiesc în blocurile din Dej Triaj despre situaţia disperată în care se află. Oamenii se tem să mai circule seara şi noaptea pe străzi, de frica ţiganilor scandalagii care le sunt vecini. Le e frică să circule cu autobuzul pentru că zilnic romii despre care vorbim provoacă scandaluri, bătăi şi îi agasează psihic cu cerşitul. Oamenii se tem să locuiască în propriile garsoniere şi apartamente de frica numeroaselor furturi comise. Şi asta nu de ieri, de alaltăieri. De ani de zile. Şi aici vorbesc de sute de familii care locuiesc legal în acel cartier.