Din cînd în cînd, Silvia mama mai gătea şi ciuperci de rîs. Pe care le servea cu entuziasm femeilor care veneau la ghicit. Nu discrimina pe nimeni, servea ciupercile şi româncelor de fiţe care veneau la blestemat soţii curvari sau prietenele acestora, şi nemţoaicelor în căutarea magicului, şi unguroaicelor sau co-etnicelor care veneau la o bîrfă sau o dezlegare de farmec. Femeile rîdeau mult împreună cu Silvia şi credeau toate prostiile pe care le auzeau de la ea.
Mă simt şi acum, la 57 de ani, la fel ca pe drumul spre Câineni . Sunt atât de obosit de scandalurile clasei politice încît simt că ar trebui să mă opresc. Aş vrea din nou să mă care şi pe mine cineva Primaru Prefectu sau Presedintele CJ undeva unde să nu mai aud. O bună parte a României pare a fi pe ciuperci halucinogene.
Însă, nu este unul care să stîrnească rîsul, ci mai degrabă plînsul. Şi nu sînt deloc sigur că o să ajungem cu bine undeva.