Ziua Internaţională a Romilor este marcată în fiecare an pe 8 aprilie. În acest sens Primăria Municipiului Făgăraş în parteneriat cu Asociaţia Partida Romilor Pro Europa Făgăraş organizează vineri, 13 aprilie, de la ora 17.00, un eveniment care va marca această zi.
Principală temă a evenimentului este educaţia, care va fi şi premiată. Astfel, 16 copii de la Școala Generală „Ovid Densuşianu“ şi Colegiul „Aurel Vijoli“ vor primi câte un voucher în valoare de 200 de lei. Cu acesta îşi vor putea procura doar rechizite şcolare.
„Am ales doar 16 elevi de la cele două şcoli din oraş, pentru că bugetul aprobat de Consiliul Local nu ne-a permis să premiem un număr mai mare de copii. Astfel, i-am ales pe 16 cei mai buni dintre ei, ţinând cont de media şcolară pe care aceştia au obţinut-o în semestrul precedent. Credem cu tărie că doar prin evidenţierea elevilor de etnie romă, care au rezultate deosebite la învăţătură vom putea îmbunătăţi calitatea nivelului de educaţie a comunităţilor marginalizate“, ne-a declarat Ionuţ Androne, reprezentant al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa Făgăraş.
Prezenţi la eveniment vor fi şi Ilie Dincă, secretar de stat în cadrul CNCD, primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, Rica Marius, administratorul municipiului Făgăraş, dar şi alţi şefi de servicii şi departamente din cadrul Primăriei Făgăraş şi nu numai.