Dintr-o data, am avut nesanatoasa fantezie a nabadailor, a exploziilor pasionale, a urii rascoapte in dragoste nebuna, a plinsului degenerat in sarut, apoi iar in zbatere inversunata – si-n sarut din nou. Si-a despartirilor impulsive, cind el iese pe usa de nuc si eu strig „Te urasc, te urasc!”, el se intoarce turbat de la lift si-mi spune „Te iubesc, timpito!” si atunci, cu ultimele forte, suspine si guri de vin rosu, facem dragoste furibund.
E o revanşă simbolică, o compensare a pasivităţii din timpul actului sexual. În vorbire, în vorbărie, femeia devine agent, devine activă, este ea acum cea care-l domină, verbal, pe cel care o domină sexual. De obicei, bărbatul ştie instinctiv acest lucru şi deseori vedem o stare deosebită, uimitoare, de pasivitate a cîte unui bărbat, de altfel foarte activ şi masculin. El ştie că e bine să o „lase“ să vorbească, să o „asculte“, să o lase să se descătuşeze pentru a nu produce, altfel, o acumulare prea mare de frustrare care riscă apoi să răbufnească în accese isterice sau în acte de rebeliune. În familia tradiţională, bărbatul vorbeşte puţin şi ascultă mult. În familia tradiţională, copiii şi femeile tind să vorbească mult şi foarte mult tocmai dat fiind rolul lor sexual activ absent, respectiv extrem de redus. Desigur, femeile vorbesc mult şi între ele Probabil ca n-am sa traiesc asa niciodata. Cel mult, asa am sa mor.