Cultura rromă e ca peştera lui Ali Baba şi cei 40 de hoţi, plină de obiecte de valoare, pre/luate în perioada nomadă sau fostă credinţă (uitată) a unor strămoşi.
Marketingul rromului te face să te simţi stăpân, cineva, si să cumperi ieftin ceva de care ai nevoie (chiar dacă se dovedeşte a fi marfă proastă sau păcăleală). Las-o, bă, că merge-aşea! Fabricanţi de emoţie. Muzică şi şmechereală (ciorănie) într-un sat de ţigani din România” (satul 10 Prăjini), publicată în franceză acum 10 ani, va stârni controverse,
Marii duşmani ai rromilor, care le blochează aspiraţiile libertăţii şi demnităţii, nu sunt gagiii, ci ţiganii (aliaţi cu statul). Oamenii deosebiţi sunt ca maşinile de marcă: cu cunoscători devin maşini de colecţie; cu ageamii devin hârburi. Ca la rromi! Şi în cultura rromă „dilo” înseamnă atât „nebun”, cât şi „prost”.
Cel puternic (stăpânul) NU cere iertare celui slab (slugii), nu are căinţă (regret), doar îi acceptă un drept.