A fi tată este un pic mai uşor. Tata nu te poartă 9 luni in pântec. Nu vomită, nu are o vezică compresată. Tati nu are corpul invadat de un bisturiu, el nu face o cezariana, nu face o naştere naturală, nu devine nebun de la hormoni.
Tatăl nu-şi vede sânii sângerând pentru a-şi hrăni copii , nu rămâne treaz până în zori, nu trece mâna pe nasul copilului de 569 ori pe noapte, pentru a vedea dacă respiră. Tati nu-si indeparteaza indoielile pe grupurile de mame, nu sufera pentru corpul sau schimbat, cand il vede in oglinda, tata poate sa-l returneze pe bebe la mama cand isi pierde respiratia de la prea mult plâns.
Tata are o gardă in spate numită mamă.
Desigur, a fi tată este important: foarte important. Tata e bun. Tata glumeşte, conversează, joacă, face baita, participă activ, ucide pe cineva, dacă este necesar. Tata e bun, oferă siguranţa. Ucide şi doi, dacă trebuie.
Dar mama este diferită. Mama merge mai presus de bine si de rau. Mama are “autoritate spirituală” asupra copilului ei, mama renunţă, mama îi cere lui Dumnezeu în fiecare zi să intervină pentru copiii ei. Mama lasa prieteni, mama ramane acasa cand toata lumea se simte bine. Nu îşi permite băi lungi!
Mama trăieşte pentru puii ei.
Persoana bună este cea care îi iubeşte copilul, locul bun este unde poate merge cu copilul ei. Mâncarea bună este cea care nu provoacă îmbalonare , promoţia bună este cea a scutecilor.
Mama nu are un interes mai mare decît bunăstarea fiului ei. Mama cunoaşte data fiecărui vaccin, suferă de febră, lacrimi şi mii de lacrimi. Mama, urcă pe candelabru pentru a câştiga un zâmbet, nu se uită la un ziar fără să-şi imagineze “Doamne Dumnezeule, şi dacă ar fi fost fiul meu?”
Mama se confruntă cu o armată … cu tocuri înalte şi pieptul deschis!
Dacă totul şi toţi lipsesc, mama va fi lângă fiii ei.
Mama este mama.