Prezentările despre romi care se bazează pe prejudecăţile şi stereotipurile populaţiilor din jur, sunt de primă importanţă, pentru că aceste prezentări determină atitudini şi comportamente discriminatorii. De cele mai multe ori ele sunt singura sursă de informaţie care îi leagă pe romi de mediul social din jur.
Romii par a fi o realitate familiară: orice persoană întrebată are o opinie, deseori categorică, despre aceştia. Adevărul este că romii sunt receptaţi eronat, cu atât mai rău, cu cât realitatea pierde în faţa imaginarului.
La alegeri suntem blamaţi că nu votăm cu cine trebuie, că acel partid a ţinut cu noi şi a pus umarul la emanciparea noastră. Total fals! Noi singuri ne-am educat, pentru că am fost în străinătate şi am copiat multe din vest, din europa. Români ne ajută doar dacă au un interes, vorba aceea… interesul poartă fesu’, scopul scuză mijloacele. Nu cred în gogoşile pe care ni le vând politicienii.
Libera circulaţie în Europa, despre care s-a discutat aprig atâţia ani în şir, este doar o minciună sfruntată. Până la urmă, unul dintre motivele reale pentru care României i se refuză Schengen este legat de gestionarea minorităţii rome. Nu-i un secret. Totul e rodul imaginaţiei noastre de oameni complexaţi, care refuză să accepte noi provocări, să cunoască lume nouă, să asimileze noi cunoştinţe. Suntem în stare să intrăm în lumea unui asemenea om, să-l separăm de ireal şi să-l aducem într-o lume pregătită să conserve orice valoare, indiferent de antecedente sau mediul din care provine