Nu a durat mult până am întâlnit primii romi din România. Adi, un bărbat zdravăn, masiv, în putere cum se spune, dar care a refuzat categoric şi ameninţător să fie fotografiat, filmat sau înregistrat în vreun alt fel, a spus din capul locului: ”Eu sunt ţigan adevărat, mă-nţelegi? Aşa să zici acolo la ziar sau ce zici că e”.
Magazin în cartierul MarxlohMagazin în cartierul Marxloh
A vorbit mult, plângându-se de condiţiile mizere în care locuieşte. Spune că deşi ar fi plătit la timp chiria şi dările adiacente, a rămas fără apă caldă. Proprietarul, un cetăţean arab, nu este interesat de remedierea problemei. ”Ţiganii români sunt discriminaţi aici. Ăia bulgari mai puţin. Când aud ăştia de români parcă îi loveşte ceva. Să n-audă de noi”, spune Adi. O părere împărtăşită şi de alţi romi din România pe care i-am întâlnit pe străzile din Marxloh şi confirmată ”off the record” de oameni din administraţia locală.
L-am întrebat pe Adi, ”ţigan adevărat”, de ce continuă să stea la Duisburg în condiţii similare celor pe care spune că le avea şi în România. ”Ce să fac în ţară, acolo mor de foame, muncesc pe nimic. Aici, şi dacă nu muncesc, ăştia tot ne dă bani”. De muncit, mai munceşte cu ziua pe unde apucă. Alţii ca el fură sau ”fac alte lucruri”. Nici n-ar putea să lucreze în altă parte: şcoală nu are, o meserie nu are, iar în România a făcut puşcărie. Or, în cazul său, numai cazierul mai lipsea. Spune însă că a fost condamnat pe nedrept pentru furt, iar adevăraţii autori ai sustragerii de cabluri dintr-o fabrică bucureşteană nu au fost niciodată prinşi.