Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum cu prostii, dar n-am reusit, imi cer scuze. M-am opintit sa inteleg cum functioneaza creierii unora, iar in cele din urma, ca sa nu fac pacate, am zis ca nu e vina lor, ca poate asa au fost croiti, imbecili din nastere, deci n-ai ce sa le pretinzi in materie de glagorie.
I-am spus odata unui femei din viata mea ca o iubesc la nebunie, se agata de mine ca de barca de salvare. Mi-a fost mila intotdeauna de ticalosia ei, era o perfida vulnerabila , care insela doar ca sa-si demonstreze ca e mai puternica decat mine .Sanda era prima care o ma iubestc si cant e de nesuferita. Nu stiu cat mai rezista, insa profit de aceasta nesperata primavara ca sa ma bucur prosteste. Voi reveni curand cu detalii…Recapitulez, slabit si uimit, toate tentativele de iubire si liniste din viata mea. Au fost niste esecuri fabuloase. Am ajuns sa cred ca, la 56 de ani, incepe existenta rezonabila (e posibil sa ma insel, iau in calcul si varianta dezastrului, asa am fost (invatat). Am revenit, voi fi aici, nu mai fug, de ele n-am vrut decat sa va cer iertare, voi sunteti prietenii mei, sfetnicii mei, luceferii mei. Va multumesc, ne regasim maine, poimaine… Cu drag!