Shadow

Acţiuni pentru prevenirea faptelor cu violenţă în cadrul comunităţilor de romi

 

Poliţiştii de prevenire a criminalităţii împreună cu cei de ordine publică şi proximitate s-au întâlnit vineri cu cetăţeni ai comunităţilor de romi, în cadrul unei acţiuni de prevenire a faptelor cu violenţă. Scopul activităţii a fost acela de informare cu privire la măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi la consecinţele juridice şi sociale în cazul comiterii unei astfel de infracţiuni. Prin vizita lor în rândul comunităţii, oamenii legii au subliniat necesitatea formării unui comportament care să excludă manifestările cu violenţă, conştientizarea asupra efectelor negative ce decurg dintr-un comportament violent şi necesitatea adoptării unei atitudini de toleranţă, înţelegere şi respect faţă de cei din jur. Totodată, la sediul Poliţie Municipiului Călăraşi a fost organizată o întâlnire de informare, la care au participat reprezentanţi ai comunităţilor de romi, activitatea fiind susţinută de şeful Poliţiei Municipiului Călăraşi, şeful Biroului de Ordine Publică şi poliţişti de proximitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *