În Muzeul Cetăţii şi oraşului Oradea a răsunat, zilele trecute, muzica ţigănească. Inedita asociere a fost prilejuită de vernisarea unei expoziţii de fotografie a Şcolii Pro Roma, din mijlocul comunităţii de romi din Tinca.
În această şcoală primară învaţă numai copii de etnie romă, iar pozele au fost realizate chiar de elevi şi de profesori, într-un proiect finanţat prin programul “Bursa Talentelor” al Fundaţiei Comunitare Oradea. “Am dorit să scoatem în evidenţă valorile, cultura, tradiţiile comunităţii din Tinca”, a explicat directoarea şcolii, Daniela Tutoş, la vernisajul expoziţiei. La eveniment au participat şi 20 de elevi ai şcolii, care s-au bucurat extrem de mult să se vadă pe ei ori cunoscuţi de-ai lor în imaginile expuse.
“Este o şcoală în care învăţăm să iubim şi iubim să învăţăm. Orice şcoală care se respectă se adaptează la copii şi nu copiii se adaptează la şcoală. Noi am învăţat că o şcoală bună este cea în care şi profesorul învaţă de la elevi”, a descris şcoala Nicu Gal, preşedintele Asociaţiei People 2 People, ONG care finanţează unitatea de învăţământ.