Peste 25.000 de romi au fost deportaţi în Transnistria în anul 1942, din ordinul mareşalului Antonescu. Mai mult de jumătate dintre ei au murit acolo. În anul 1942, Guvernul Antonescu a decis deportarea a aproximativ 25.000 de romi în Transnistria. Mulţi dintre ei au murit acolo în perioada 1942-1944. Anterior deportării, acelaşi mareşal Ion Antonescu a ordonat efectuarea unui recensământ în rândul romilor, efectuat de Jandarmerie şi Poliţie în întreaga ţară, la 25 mai 1942 după ce, iniţial, operaţiunea fusese planificată pentru 31 mai. Recensământul a urmărit stabilirea persoanelor care intrau în categoria romilor “problemă”. Au fost înregistraţi, împreună cu familiile lor: romii nomazi şi, dintre romii stabili (sedentari), aceia care suferiseră condamnări, recidiviştii şi cei fără mijloace de existenţă sau fără ocupaţie precisă din care să poată trăi. Au fost trecute pe liste, în total, 40.909 persoane: 9.471 de romi nomazi şi 31.438 de romi stabili. Conform ordinului Ministerului Afacerilor Interne din 17 mai 1942, romii specificaţi în liste nu mai puteau să se deplaseze în afara judeţului în care au fost recenzaţi şi urmau să fie ţinuţi în strictă evidenţă de organele de ordine. Listele cu romii din cele două categorii, întocmite pe comune, oraşe şi judeţe, au fost înaintate Inspectoratului General al Jandarmeriei. Deportările s-au făcut din rândurile cetăţenilor înregistraţi la acest recensământ. Cu puţine excepţii, cei circa 25.000 de romi din România “evacuaţi” în Transnistria figuraseră iniţial pe listele întocmite de Jandarmerie şi Poliţie la sfârşitul lunii mai.