Cinci mituri despre ţigani

Un jurnalist britanic încearcă să elimine prejudecăţile despre comunitatea romă, într-o emisiune TV.
Ţiganii fac toţi nunţi copioase şi locuiesc în rulote sau provin din Europa de Est şi se gândesc constant să emigreze în Marea Britanie pentru a trăi din beneficiile sociale. Sunt toate acestea adevărate sau false? Alex Kann, director general şi editor al ”Community Channel”, risipeşte unele dintre mituri şi stereotipuri în emisiunea ”The Gypsy, Roma and Traveller Season”, potrivit Agerpres.
Toţi ţiganii locuiesc în rulote
Deşi este o parte bine cunoscută din componenta culturală a stilului de viaţă al ţiganilor, nomazilor şi romilor, nu toţi ţiganii locuiesc în rulote şi majoritatea celor 300.000 de romi şi nomazi din Marea Britanie sunt stabiliţi, mai degrabă decât să se mute din loc în loc. Aşa cum a declarat pentru BBC colaboratorul publicaţiei online ”Travellers’ Times” Jake Bowers, aproximativ jumătate din comunitatea din Marea Britanie trăieşte în locuinţe permanente, în timp ce alţii trăiesc în locuri publice autorizate pentru rulote sau în campinguri private, cu permisiunea de şedere pe termen lung, toate fiind supuse impozitării consiliului municipal şi plăţii utilităţilor. O mică minoritate trăieşte în tabere temporare neautorizate, care nu beneficiază de serviciile consiliului municipal. Stilul de viaţă nomad a evoluat dintr-o varietate de motive, fie că este vorba de tradiţii culturale, muncă sezonieră sau persecuţie locală.
Toţi ţiganii îşi fac nunţi copioase şi poartă haine provocatoare
Este vorba de un stereotip major despre modul de viaţă al ţiganilor, care este destinat să atragă atenţia. Dar, la fel cum polonezii nu au o imagine completă despre britanici atunci când văd o petrecere de bărbaţi la Varşovia, tot aşa nu poţi avea o imagine completă despre cultura romilor văzându-le prin prisma unor programe de divertisment. Astfel, emisiunea ”Big Fat Gypsy Wedding” de pe Canalul 4, deşi este valoroasă prin faptul că pune în lumină elemente de stiluri de viaţă predominante ale nomazilor din Marea Britanie, nu prezintă o imagine completă (în special cu privire la comunitatea romilor). De exemplu, moda gypsy cu fuste colorate este ghidată de modestie, iar codurile stricte de curăţenie sunt comune, dezvoltate în secole de viaţă petrecute pe drumuri, atunci când igiena era de cea mai mare importanţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.