Shadow

Persecuţiile împotriva ţiganilor au fost dintotdeauna caracterizate prin ostilitate, discriminare sau rasism

 

 

În izvoarele bizantine din secolul al XIII-lea „atsiganoi” era echivalentul „vrăjitorilor care sunt inspiraţi de diavol şi care pretind că pot ghici viitorul”. Începând cu secolul al XVI-lea, tiganii din zonele centrale şi est-europene îşi câştigau traiul ca muzicieni, din prelucrarea metalului şi ca soldaţi în armatele turcilor otomani. În Ungaria Regală (Slovacia de Vest, Ungaria de Vest , Croaţia de Vest) au fost iniţiate puternice politici împotriva ţiganilor, întrucât erau consideraţi spioni turci sau apartenenţi ai unor grupuri de oameni care subminează în mod clandestin o naţiune din interior pentru a ajuta un inamic extern.
Din acest motiv au fost expulzaţi din multe locaţii, fapt care i-a determinat să recurgă la un stil nomad de viata. Primele legi împotriva ţiganilor au fost iniţiate în Moravia, în 1538. Mai târziu, Dieta de la Augsburg absolvea de orice vina pe cei care ucideau tigani, pentru ca în 1556 să se revină asupra legii şi să se interzică moartea prin înecare a ţiganilor.
Actul din 1530 din Anglia interzicea intrarea tiganilor în graniţele ţării, iar cei care nu se supuneau legii erau pedepsiţi prin confiscarea proprietăţii, închisoare şi deportare.
În 1710 s-a emis un edict prin care se ordona spânzurarea bărbaţilor ţigani fără proces şi expluzarea definitivă a femeilor şi tinerilor. În Bohemia erau pedepsiţi prin tăierea urechii drepte, în Moravia prin tăierea urechii stângi. În Austria erau înfieraţi cu simbolul eşafodului. Aceste mutilări permiteau autorităţilor să îi identifice pe membrii etniei. În 1774 Maria Theresa a Austriei a emis un edict care interzicea căsătoriile între membrii etniei. S-au făcut recent numeroase studii cu privie la situaţia tiganilor sclavi ai prinţilor şi mănăstirilor. Sclavia ţiganilor a fost abolită în România în jurul anului 1856.
Persecuţii masive au avut loc în timpul holocaustului, însă din cauza dispersării populaţiei de această etnie este greu de estimat un număr cert al morţilor. Se discută de 500.000 – 1.5 milioane de vieţi pierdute până în 1945.
Tiganii au fost marginalizaţi şi după 2000, în state ca România, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Slovenia şi Kosovo. Ei continuă să îşi ducă traiul în ghetouri, sunt subiecte de discriminare în câmpul muncii şi şcoli, şi adesea daţi pe mâna poliţiei. Principalele nemulţumiri sunt acelea că ţiganii nu pot asimila cultura locală, sunt înclinaţi spre hoţie, nu au nativ dorinţa de a munci şi utilizează ca şantaj statutul lor de minoritari. Sunt consideraţi a fi paraziţi sociali, sunt rar preferaţi de angajatori, copiii ţigani din orfelinate nu sunt adoptaţi.
Vrem, nu vrem, chiar dacă ne deranjează, ţiganii sunt o realitate pe care trebuie să o confruntăm şi nu să o ocolim. Fiecare ţară are oile sale negre, însă detaşarea şi aruncarea cu pietre nu e o soluţie. Ca o opinie personală, consider că atitudinea Franţei seamănă cu cea a spălatului pe mâini al lui Pilat. E o atitudine laşă, care accentuează cu atât mai mult problema minorităţilor şi nu anulează cu nimic prezenţa ţiganilor în Uniunea Europeană. Aici Franţa a acţionat pe cont propriu, egoist, în pătrătica ei, ca să le fie francezilor delicaţi bine. Însă din moment ce România este parte a UE, oare tiganii nostri nu sunt si tiganii lor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *