Imaginea casei cu pereţii drepţi i-a urmărit întreaga copilărie. A visat neîncetat, ani la rând fără succes însă, să aibă propria ei cameră. Organiza trupe de dans, fredona cântece, se visa pe scenă. Putea să facă orice cu imaginaţia. O baie fierbinte când mergea cu mama ei care făcea curăţenie în diverse locuri şi o porţie zdravănă de desene animate, în zilele în care avea curent electric, păreau să fie marile împliniri din lumea mică a Alinei.
A trăit ani întregi ceea ce avea mai târziu să devină strigătul din „Marea Ruşine”, încercând să ascundă colegilor de liceu faptul că era rromă. Că, în casa din chirpici în care locuia, lipseau pereţii drepţi de care avea atât de mare nevoie. De multe ori, sub zâmbetul larg, se ascundea o tristeţe cât o lume întreagă.Ani de-a rândul şi-a dorit, a visat cu ochii deschişi şi a sperat resemnată. Astăzi, actriţa şi regizoarea rromă Alina Şerban este dovada clară că imposibilul poate deveni posibil şi că viaţa bate teatrul. A scris mai multe piese de teatru şi anul acesta a ajuns pe covorul de la Cannes, cu pelicula „Singură la nunta mea/ „Seule ŕ mon mariage”, coproducţie Belgia-România, în care Alina Şerban interpretează primul ei rol principal. În „Marea Ruşine”, piesa scrisă şi regizată de ea, Alina îşi zugrăveşte practic propria viaţă. Cu tristeţi. Angoase. Vise. Disperare. Cu oamenii dragi şi o luptă continuă pentru a-şi depăşi mereu condiţia. În plus, este prima regizoare rromă care a intrat într-un program de teatru de stat, mai exact Teatrul Excelsior, cu piesa „Marea ruşine”.