Shadow

Un nou caz de teroare imobiliară: „Încearcă prin toate metodele să mă intimideze. Poliţia este plătită de ei”

 

Ţiganii de mătase, aşa cum le spune romilor bogaţi din Timişoara, au reuşit să pună mâna pe sute de clădiri din oraş printr-o metodă arhicunoscută: terorizarea vecinilor. Metoda este, pe cât de simplă, pe atât de dramatică pentru victimele acestui gen de teroare imobiliară. Practic, romii cumpără un apartament şi prin presiuni, chiar violenţe fizice, ajung că îi determine pe vecini să îşi vândă apartamentele ca să scape de coşmar. Astfel, clanul de romi ajunge proprietar pe întreaga clădire. Un astfel de caz este întâlnit pe strada Academician Alexandru Borza numărul 13. Un profesor universitar, proprietar al unui apartament în această clădire, susţine că este supus terorii de familiile de romi vecine. „Vor să mă scoată afară din casă. Încearcă prin toate mijloacele să mă intimideze. Din 2016 am depus opt plângeri la Poliţie, nu am primit niciun răspuns. Vreau să fie foarte limpede. Poliţia este plătită de ei. Domnul poliţist care răspunde de zona asta, domnul Nemţuţ, am suspiciunea foarte rezonabilă că acţionează ca agentul lor imobiliar”, a declarat Ion Codăescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *