Copiii romi, ajutaţi să îşi aleagă o meserie

 

Copiii romilor din Slatina au văzut cum funcţionează o maşină de pompieri, o ambulanţă, o autospecială de poliţie sau un echipaj de jandarmi. Apoi s-au delectat cu o piesă de teatru jucată de actori romi veniţi pentru ei de la Bucureşti. Toate aceste activităţi au fost organizate vineri seara, în cadrul unei activităţi derulate de Partida Romilor, în colaborare cu Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială Slatina.
Fiecare tânăr şi copil rom trebuie să ştie ce presupune o meserie, să cunoască oameni care au o carieră de succes, pentru a fi motivaţi să meargă la şcoală şi să aibă un viitor mai bun. Aceasta este ideea de la care au pornit reprezentanţii Partidei Romilor, atunci când au decis să meargă în cât mai multe comunităţi din ţară, să organizeze acţiuni informative şi spectacole de teatru pentru copii.
La Slatina, evenimentul s-a bucurat de prezenta a sute de persoane, copii, tineri şi părinţi, care au venit să vadă autospecialele de poliţie, pompieri, jandarmi şi salvarea. Cu toţii au fost fascinaţi de ceea ce au aflat de la militari, de misiunea şi rolul lor, mai ales că au urcat şi maşini, au pornit alarmele şi au vorbit prin staţie.
Şi spectacolul de teatru susţinut de actori romi a fost urmărit cu interes de foarte mulţi membri ai comunităţii rome din Slatina.
În organizarea activităţilor s-au implicat şi reprezentanţi ai Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială Slatina, care sunt în permanenţă prezenţi în comunitatea de romi a oraşului, prin intermediul Centrului Comunitar de Asistenţă Medico-Socială, aflat în subordinea DPAS.

Leave a Reply

Your email address will not be published.