Ochi arzători şi cântece profunde, libertate şi mizerie, senzualitate şi pericol… Începând cu Renaşterea, ţiganii i-au fascinat pe artişti, care i-au transformat în eroi ai tablourilor lor sau în modele de viaţă. O istorie pitorească relevată la „Grand Palais”.
Expoziţia, deschisă recent, a fost foarte aşteptată şi ea s-a dovedit deja o reuşită. 210 opere, realizate timp de patru secole, acoperă toate sensurile evocate de termenul „boemă”, de la artişti la exotism, de la muzică la romii de astăzi.
Totul într-o scenografie specială, semnată de Robert Carsen, un lung parcurs amintind drumurile nomazilor, ale căror pământuri şi praf exotic colorează în brun şi ocru pereţii parterului.
Scenografia cel puţin teatrală a lui Robert Carsen redă şi atmosfera Parisului secolului al XIX-lea, care a trăit consacrarea boemei rămase până în zilele noastre o legendă artistică. Fondul sonor, care a a fost controversat de veşnicii cârcotaşi, este format de „Carmen” şi din melancolice litanii.
Dar, în timp ce ţiganii îl distrau pe Henric al IV-lea la Fontainebleau, în 1607, şi Ludovic al XIV-lea se deghiza astfel la „Baletele Regale”, registrul se schimbă odată cu Mérimée şi Bizet. Nomazii devin încarnare a libertăţii.
Boema a marcat transformarea statutului artistului, care părăsea protecţia prinţilor pentru a deveni „acest geniu solitar, mizerabil şi neînţeles care anticipează convulsiile societăţii”.
„Expoziţia propune, în cadrul secţiunii dedicate boemei artistice, o etalare de sobe mizerabile, de şevalete, într-un fel de recreare a legendei atelierelor din timpul în care sinuciderea dădea târcoale geniilor famelice”, apreciază criticul de artă Florelle Guillaume.