Ultimii nomazi
Au venit ţiganii!
Oamenii din Băneasa, judeţul Galaţi, au dat fuga la primărie:
– Săriţi! Şi-au pus căldărarii şatra la intrarea în comună!
N-ar fi prima oară. Şatra vine aproape în fiecare an în Băneasa. Unde e un tăpşan nepăzit, acolo se aşază. Nici nu ştii când îşi pun căldărarii corturile. Numai te trezeşti cu ele dimineaţa, coborâte parcă din cer pe funii groase de fum.
– Practic, zice viceprimarul Aurel Miron, ca să intri în localitate trebuia să treci printre corturile lor. S-au aşezat pe malul Chinejei, ca să aibă apă aproape. Îşi făceau nevoile pe mal, la intrarea în comună. Pe pragul nostru, cum s-ar spune. Urât! Când treceau copiii la şcoală, musafirii noştri nepoftiţi ieşeau la cerşit, uneori deveneau agresivi. Normal că sătenilor noştri nu le-a convenit, au venit...