În toate colţurile României, romii cu bani şi-au construit case cu arhitecturi spectaculoase. Împopoţonate cu turnuleţe sau proiectate pentru a semăna cu vile elegante din marile oraşe ale lumii, casele romilor bogaţi din întreaga ţară sunt un adevărat spectacol de forme, culori şi opulenţă.Nuanţele şi formele caselor romilor îi uimesc pe arhitecţi, dar şi pe oamenii de rând. Lăsând la o parte costurile necesare pentru asemenea construcţii, vilele romilor atrag atenţia şi prin combinaţia de stiluri. De-a lungul anilor, după Revoluţie, subiectul caselor romilor a atras interesul multor jurnalişti străini, dar şi a specialiştilor în arhitectură. Vă prezentăm o scurtă trecere în revistă a celor mai cunoscute zone în care romii şi-au construit palate. SIBIU Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, locuieşte într-o vilă de aproximativ 600 de metri pătraţi, în cartierul Turnişor din Sibiu. Casa are un salon mare, de 130 de metri pătraţi, pentru oaspeţi şi evenimente festive, şi 10 camere pentru copii şi nepoţi. Tablourile şi fotografiile de familie sunt, de asemenea, nelipsite.