În prezent, este imposibil de a găsi pe glob o comunitate etnică cu o istorie mai controversată decât cea a romilor[1]. În mod paradoxal, elementul potrivit care defineşte comunitatea romă este diversitatea, proliferată prin mai multe aspecte: identitar, lingvistic, social, profesional etc. Spre deosebire de alte comunităţi, romii nu au o patrie naţională externă, totodată, aceştia constituie în prezent cea mai numeroasă minoritate etnică pe continentul european.
Peste o jumătate de mileniu, romii/ţiganii sunt o prezenţă permanentă pe teritoriul carpato-nistrean. Prima atestare documentară a romilor/ţiganilor în Ţara Moldovei este stipulată într-un act domnesc emis la 02 august 1414 în Suceava de domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432):Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, celui care o va vedea sau o va auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră, pan Toader Pitic, ne slujeşte cu dreaptă şi credincioasă slujbă. De aceea, noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat în ţara noastră, Moldova, trei sate: un sat la Cobîla, unde este casa lui, unde a fost Veriş Stanislav, iar alt sat la gura Jeravăţului, unde cade în Bârlad, anume unde au fost cneji Lie şi Ţiganeştii, iar al treilea sat pe Bârlad, unde este altă casă a lui, unde sunt cneji Tamaş şi Ivan. Acestea să-i fie lui Uric, cu tot venitul, şi copiilor lui, şi fratelui său, Dragul, şi nepoţilor lor, şi strănepoţilor lor, şi răstrănepoţilor lor şi neamurilor lor, în veci…”[2].