Deşi a apărut din rapoartele mass-media, iniţial, a fi o şcoală sau un număr mic de şcoli, s-ar părea, totuşi, că guvernul nu ia măsuri împotriva lui. Prin urmare, aceasta ar putea deveni cu uşurinţă politica de a refuza şcolarizarea romilor în Bulgaria.
Alte rapoarte vorbesc acum despre acest refuz al şcolilor pentru a-i înscrie pe copiii ţigani în timp ce studenţii sunt mult mai răspândiţi decât ceea ce ne-au făcut să credem înainte. De-a lungul întregii ţări, se pare că şcoala după şcoală se apropie de această abordare şi devine dificil pentru părinţi să găsească o şcoală locală unde să-şi trimită copiii.
Astfel, copiii vor, ca şi părinţii lor, de multe ori, rămân analfabeţi – dacă nu se găseşte o altă cale – şi va sfârşi în acelaşi caz, dacă nu mai rău, situaţiile marginalizate în care sunt în prezent familiile lor.
Ei bine, nu ar trebui să aibă o populaţie de romi educat, în timp ce încă o minoritate bine pe drumul de a depăşi majoritatea prin rata natalităţii.
Un alt mod ar trebui să fie găsit, iar acesta este un program educaţional şi educaţional al nostru, dar ce fac organizaţiile? Ca de obicei. Nimic nu condamnă verbal ceea ce se întâmplă în timp ce, în acelaşi timp, vânează şi mai multe fonduri pentru congrese şi conferinţe despre acest lucru şi de asemenea şi problema lui amare chave şi a educaţiei lor, sau mai bine lipsa acestora. Dar de fapt face ceva practic în legătură cu asta. Nu, asta e treaba guvernelor, se spune. Şi că nu am putut şi nu ar trebui să conducă propriile noastre şcoli şi programe de educaţie ca asta ar fi amare amare. Deci, mai degrabă nici o şcoală pentru ei decât propriile noastre şcoli, cred.