Cel mai greu lucru din lume e sa ai umor. Foarte multa lume are impresia ca s-a nascut cu gena umorului.
Eu nu fac umor, eu scriu la misto (cateodata), asta e cu totul altceva. Sunt stanjenit – desi flatat, desigur! – cand mi se spune ca textele mele sunt amuzante si bune de citit fiindca eu insami sunt extrem de exigent cu umorul. Ca sa suport o comedie, trebuie sa fie genial. Si atunci, mi-e din ce in ce mai greu sa cred ca poate rade cineva cand citeste textele mele. Cel mult zambeste – zic eu.Dar sunt si oameni facuti sa debiteze poante de calitate. Ii invidiez – si nu la modul nobil, constructiv. Ii invidiez in cel mai meschin mod. As fi vrut sa-mi fi bubuit mie prin cap ideile lor.E un semn ca, intotdeauna, glumele cele mai bune sunt scornite de altii. Le invidiez creierul destept.Nimic nu-mi place mai mult pe lume decat sa rad. Nici scrisul, nici dulciurile, nici whisky-ul, dar i mi place sexul, muzica Si tineti cont de faptul ca elementele de mai sus imi plac cu adevarat! De fapt, ii invidiez. Nu e nimic mai reconfortant decat sa razi ca un spart. Iar daca ei rad din orice, isi regenereaza sistemul nervos. Cei care fac glume de autobaza (sau mai proaste de-atat) traiesc cat sa ne-ngroape pe toti.Tragedia e ca verdictul nu e pe mana celor haiosi, subtili, inteligenti. Verdictul e dat de o majoritate de neamuri proaste, care cumpara, vad, respectiv acceseaza subiecte de doi lei Intrebarea e: unde naiba mai radem?