Date precise cu privire la apariţia romilor în Ţara Moldovei nu sunt cunoscute pînă în prezent. Lipsa documentelor se datorează în primul rînd, vitregiei vremurilor, precum şi instabilităţii modului de trai al locuitorilor care din pricina năvălirilor barbare se refugiau adesea în munţi, luînd cu sine numai lucruri de primă necesitate. Primul document ce atestă prezenţa lor în acest teritoriu, menţionează statutul de robi a romilor: „8 iulie 1428 – Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun, dăruia Mănăstirii „Adormirii” din Bistriţa, 31 de sălaşe de „ţigani” (celiadî ţiganî)”. Această menţiune este atestată şi la M. Kogălniceanu care relatează în scrierile sale că romii au pătruns în Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun, care le-ar fi dat „aerul şi pămîntul pentru a rătăci, focul şi fierul pentru forjat”. Totodată, autorul susţine ideea că romii şi-au făcut apariţia concomitent în Moldova, Ungaria şi Germania în al nouăsprezecelea an al domniei lui Alexandru cel Bun (1417), însă această opinie nu este confirmată documentar. Ulterior, sunt amintite în ordine cronologică daniile oferite de domnitori mănăstirilor Moldoviţa (1434), Probota (1443) etc., unde romii erau dăruiţi în calitate de servitori. Astfel, în Moldova ca şi în Muntenia, romii de la primele atestări documentare, au avut acelaşi statut social privat de libertate, cu trecerea timpului numele de „rom/ţigan” devenise sinonim cu acela de „sclav/rob
Romii României
Analfabetism, izolare. Sărăcie lucie, abandon şcolar, natalitate mare. Sunt cuvinte care descriu situaţia din multe comunităţi de romi, împrăştiate prin toată ţara. Unii spun că ar fi câteva mii de oameni în această situaţie, alţii vorbesc de sute de mii. Statistic, oficial, nu există nici un fel de cifre. Statul le dă ajutor social, dar până acum nu a fost în stare să gândească şi să aplice măsuri care să îi scoată din această stare. Să-i integreze. Şi, în continuare, în mare parte, nu întorc un leu către bugetul statului.
Sociologii susţin că peste 20-30 de ani, romii vor reprezenta cea mai tânără populaţie a României. Datele arată însă că 75 la sută dintre copiii romi nu termină 8 clase. Aşadar, nu au nicio specializare, şi există şanse ca ei să îngroaşe rândurile asistaţilor social. Generaţii întregi de tineri care vor trăi ca moşii şi strămoşii lor: cum pot…
Adică nu ştiu în ce an suntem, în ce lună, în ce zi. Nu ştiu carte, cei mai mulţi. Dar au copii cu nemiluita. Trăiesc cei mai mulţi în colibe încropite din nailoane, câte şapte sau nouă suflete trăiesc departe de orice urmă de civilizaţie, în mizerie şi foame, în locuri în care nici iarba nu mai creşte.
Ceva mai la deal, un copil vrea să plece din casă. O casă de pământ fără acoperiş.