În mijlocul tăpşanului care ţine loc de piaţă centrală, o scroafă cât toate zilele, proaspăt îmbăiată în noroi, răscoleşte gunoaiele împrăştiate peste tot. Doi ţânci cu burţile arse de soare apar ca de nicăieri, cu câte o undiţă în mână, animând şi ei pentru scurt timp peisajul. Dispar printre sălcii către malul Cibinului în zona unde s-a format un mic cartier al Sibiului. Cele aproape 40 de familii care s-au strâns aici îi spun ”Dallas”.
Până anul trecut, în cartierul Dallas ajungeai fie traversând Câmpşorul pe drumuri desfundate, folosite doar de căruţaşi şi ”endurişti”, fie trecând peste Cibin peste doi stâlpi de curent, culcaţi de pe un mal pe celălalt. Din toamna trecută, însă, în locul celor doi stâlpi care fac legătura cu strada Zăvoi, din Turnişor, a fost ridicat un pod, cu bani şi forţă de muncă aduse de o fundaţie din Statele Unite. Să poată merge copii înspre şcoli şi părinţii înspre ce treburi vor fi având.
În Dallas stau numai romi. Între 30 şi 40 de familii, fiecare cu copii mulţi, aşa că numărul sufletelor de aici se apropie de 200, dacă nu cumva îl şi depăşeşte. Până nu demult, ”mascaţii” veneau relativ adesea, cu câte o razie care avea menirea de a-i împrăştia. De mai mulţi ani, însă, mai trec doar poliţiştii comunitari. ”Ne verifică la buletine. Şi de îi găseşte pe alţii, care nu sunt de aici, îi trimite înapoi. De aia zic, aici nu mai vine nimeni, noi, ăştia, suntem”, vorbeşte o femeie care locuieşte de ani buni în cartierul Dallas. Numele zonei tot de la ”mascaţi” se trage. ”Păi, au venit odată, şi era unu care se minuna. «Mă, ce de sunteţi şi ce mare e locul aici. Ia uite, aveţi şi cai. Parcă aţi fi în Dallas», o râs poliţistu’. Şi Dallas o rămas numele”, mai adaugă femeia în jurul căreia repede se agaţă doi – trei copii murdari la gură.