Pe Mădălin, amiaza îl găseşte dând ture prin ogradă. E îmbrăcat ca fetele din cap până în picioare. Din fugă, îşi afundă sandalele de gumă în noroiul gros. Hainele au fost ale soră-sii mai mari, Cristina. Fata are 9 ani acum, a mai crescut, aşa că pe ea n-o mai încap. Dar pentru el, la cinci ani, sunt numai bune. Şi cum maică-sa şi taică-su nici n-au avut bani să-i cumpere haine de băiat, Mădălin a rămas cu astea. Oricum, e prea mic el ca să-i pese de ceea ce îmbracă. Tot ce-l interesează acum este joaca. După ce oboseşte fugind prin curte, se caţără alene în căruţă, pe o roată de cauciuc, şi se aşează pe capră, unde-şi trage răsuflarea. Câteva clipe şi-i gata odihnit! Cu o sclipire nouă în ochi, se apleacă în faţă şi începe să răscolească patul de hlujeni de pe fundul căruţei. Şi o vreme o ţine tot aşa, dintr-un capăt în altul al căruţei, cu mâinile mici şi murdare de noroi, prin hlujeni. Mormăie, turuie, puhăie şi nechează. Abia când o aude pe maică-sa ţipând la el să se mai potolească, coboară înapoi în noroiul ogrăzii. Dar cuminţenia nu-l ţine mult. Fără veste, dintr-un salt şi vreo câteva opinteli, se cocoaţă până în vârful porţii din tablă roşiatică, pişcată de rugină. Iar de acolo, de pe culmea gardului, cu mâna streaşină la ochi se uită spre uliţă cu o căutătură seriosă, de zici că-i un mus care scrutează orizontul, din vârful catargului, în căutarea uscatului. Deosebirea este că Mădălin nu-i chiar nerăbdător să descopere şi să înţeleagă ce-i dincolo de gardul ogrăzii lui. Sigur că-i şi el curios, ca orice copil. Dar frica îi înfrânge curiozitatea. Ori de câte ori se mai apropie de gard vreun om mare, care-l întreabă unde-i dus taică-su, ochii i se măresc de teamă şi se prăvăleşte cât poate mai repede de pe gard, în curte, o rupe la fugă şi se ascunde.
Cu copiii, Mădălin e mai receptiv. Acum, spre exemplu, îi place să se uite, de pe gard, la cei care trec de la şcoală sau de la grădiniţă. Ei, în schimb, nu-l prea bagă în seamă. Şi ce-ar avea de vorbit cu el, când Mădălin nu ştie nimic? Nu poţi vorbi cu el nici despre stele, nici despre domnul Iisus Hristos, despre niciunele. Nici la colorat nu se descurcă, nu ştie a socoti, nu ştie să pună două paie în formă de plus. Tot ce ştie el este să întruchipeze oameni din degetele arătătoare şi mijlocii, singurele jucării pe care le-a avut vreodată. S-a născut cu ele.